Câştigăm 50 de lei în plus la salariu, dar plătim mai mult la gaze

Ultima actualizare:

Este din ce în ce mai greu să îţi faci planuri. Toate preţurile se modifică, aproape în fiecare lună. De la 1 iulie, se revizuiesc din nou: unele ne bucură, altele ne întristează.

Salariul minim creşte cu 50 de lei

Salariul minim pe economie va creşte la 1 iulie, de la 750 de lei la 800 de lei, a anunţat Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, potrivit rtv.net. Este plata pentru un program complet de 168,667 ore în medie pe lună, adică 4,74 lei/oră. „Pentru bugetari acest lucru nu va însemna nimic, pentru că majoritatea au în general acest salariu", a conchis Mariana Câmpeanu. Persoanele cu handicap nu se vor bucura în acest an de vreo majorare a indemnizaţiilor şi nici alocaţiile copiilor nu vor creşte, a mai spus Mariana Câmpeanu.

Un punct de amendă va fi 80 lei

Amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, adică un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. Din 1 iulie, o dată cu creşterea salariului minim la 800 de lei, şi punctul de amendă va creşte la 80 de lei. În consecinţă, cea mai mică amendă va fi 160 de lei (2 puncte), iar cea maximă este de 8.000 de lei în funcţie de clasa în care se încadrează contravenţia.

1,30 lei mai ieftin, la lumină

La o factură de circa 100 de lei la energia electrică, pentru 190 kwh consumaţi, din 1 iulie veţi plăti mai puţin cu 1,30 lei. Preţul reglementat al energiei electrice scade cu doar 1,3% de la 1 iulie, a decis vineri Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În România sunt peste 8 milioane de consumatori casnici.

3-4 lei, mai mult la gaze

Preţul gazelor naturale va creşte, de la 1 iulie, cu 8% pentru consumatorii casnici şi cu 5% pentru agenţii economici. În cazul populaţiei, scumpirile încep din vara acestui an, când preţurile vor ajunge la 49,8 lei MWh, şi vor continua până în toamna lui 2018, atunci când preţurile vor ajunge la 119 lei MWh. Următoarea creştere pentru aceasta categorie de consumatori va avea loc la 1 octombrie 2013. De exemplu, la o factură 330 kwh consumaţi pentru care acum se plătesc 42 de lei, de la 1 iulie se vor plăti 45,40 lei.

Se ieftinesc serviciile de roaming

Noile limite de tarif pentru apelurile vocale vor reduce costul unui minut de apel până la 24 de eurocenţi la 1 iulie 2013 şi la 19 eurocenţi începând cu iulie 2014, de la 29 de eurocenţi existent în prezent. Costul mesajelor scrise va scădea cu un eurocent, la 8 eurocenţi la 1 iulie 2013 şi până la 6 eurocenţi începând cu 1 iulie 2014. Şi serviciile de date sunt mai ieftine: 45 de eurocenţi. Tarifele sunt fără TVA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net