Cât mai costă în prezent locuinţa ta?

Ultima actualizare:

Legea dării în plată este mai mult decât binevenită pentru zecile de mii de români sufocaţi de ratele la bănci. Însă înainte de a renunţa la casa pentru care ai plătit atâţia ani cu mari eforturi, fă nişte calcule: ce sumă de achitat ţi-a mai rămas din credit şi cât valorează în prezent locuinţa? Haideţi să vedem cum se prezintă în acest moment piaţa imobiliară!

Potrivit reprezentantului Imobiliare.ro, Daniel Crainic, preţurile apartamentelor de la nivelul întregii ţări sunt mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu 6,5% mai mari în Bucureşti, Constanţa, Braşov, respectiv cu până la 14% în Cluj şi Timişoara. Acum, o garsonieră de 35 mp dintr-un bloc vechi costă 37.000 de euro în Capitală, 38.850 euro în Cluj-Napoca, 33.300 de euro în Timişoara, 31.000 de euro în Iaşi şi 33.600 de euro în Constanţa. „Preţurile sunt în continuă creştere. Comparativ cu luna martie a acestui an, în aprilie apartamentele s-au scumpit cu 1,5% în Bucureşti, cu 1% în Timişoara, 1,2% în Constanţa, 0,5% în Braşov. Doar în Cluj au rămas constante. Aici sunt si cele mai scumpe locuinţe. Legea dării în plată încă nu şi-a făcut vizibile efectele în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, însă ne aşteptăm să o facă în perioada următoare”, a declarat pentru Click! Daniel Crainic. Specialistul a făcut o analiză a preţurilor medii de la nivelul întregii ţări, ca să-ţi faci o idee cu cât ar putea fi evaluată locuinţa ta.

Ghid de dare în plată

Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare, în colaborare cu un cabinet de avocatură, a realizat un ghid de dare în plată, cu sfaturi utile pentru doritori. Acestea sunt:

! Pentru a evita orice motive de contestaţie ulterioară din partea creditorului, vă sfătuim ca notificarea de dare în plată să fie semnată de toţi semnatarii contractului de credit (co-debitor, garant ipotecar etc.).

! Apelaţi la un avocat sau o persoană care are cunoştinţe juridice pentru redactarea notificării şi transmiteţi-o băncii prin executor judecătoresc sau prin scrisoare cu conţinut declarat şi confirmare de primire.

! În conţinutul notificării trebuie stabilit cu un notar public două date de convocare a creditorului pentru semnarea actului translativ de proprietate, nu mai devreme de 30 de zile calendaristice. 

! Dacă contractul de credit e garantat cu două sau mai multe imobile, atunci se vor da în plată toate.

! Voi veţi suporta costurile notariale pentru transferul dreptului de proprietate. 

! De la data la care banca primeşte notificarea, se suspendă orice plată a ratei.

! Banca are dreptul să conteste procedura de dare în plată în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii ei. Cererea se va judeca “în procedură de urgenţă” la judecătorie.

! Dacă banca nu se prezintă pentru a lua în plată imobilul, trebuie să vă adresaţi instanţei de judecată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net