Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, este noul director general Tarom

Ultima actualizare:

    Cătălin Prunariu a devenit în anul 2002 cel mai tânăr comandant de aeroclub din RomâniaSursa foto: Cătălin Prunariu/Facebook
Cătălin Prunariu a devenit în anul 2002 cel mai tânăr comandant de aeroclub din RomâniaSursa foto: Cătălin Prunariu/Facebook

Fiul cosmonautului Dumitru Prunariu este noul director general al Tarom începând de miercuri, în locul lui Mihăiţă Ursu, a anunțat compania într-un comunicat.

Cătălin Prunariu, campion la acrobaţie, comandant şi pilot instructor la Tarom., este noul director general al companiei, începând de miercuri, în locul lui Mihăiţă Ursu.

Ce scrie în comunicatul Tarom

”Începând de astăzi, 9 iunie 2021, Tarom are un nou director general, în persoana domnului Cătălin Radu Prunariu. Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi Tarom. Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate”, a informat 

Compania. ”Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze şi consolideze un model de operare eficient şi durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung. În acest sens, noul director general Tarom salută şi continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiţă Ursu”, mai arată compania.


    Cătălin Prunariu este comandant și pilot de instrucție la TAROMSursa foto: Căttălin Prunariu/Facebook
Cătălin Prunariu este comandant și pilot de instrucție la TAROMSursa foto: Căttălin Prunariu/Facebook

Cine e Cătălin Prunariu

Născut la 28 decembrie 1975, el este fiul primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Cătălin Prunariu este campion la acrobaţie, comandant şi pilot instructor la Tarom.

În mai 2002 a devenit cel mai tânăr comandant de aeroclub din România, când la 26 de ani a câştigat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii la Aerodromul Teritorial ”Aurel Vlaicu” Bucureşti.

În anul 2003 a fost ales preşedinte al Comisiei de Zbor cu Motor în cadrul Federaţiei Aeronautice Române. Din 2004 a fost selectat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) să devină inspector de pilotaj pentru aviaţia generală. In septembrie 2012 a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al AACR.

Tarom încearcă cu greu să iasă din criza financiară 

Transportatorul aerian naţional Tarom estimează pierderi de 230,13 milioane lei în acest an, la jumătate faţă de cele raportate în anul 2020, de 431,3 milioane lei. Veniturile totale preconizate pentru acest an sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble faţă de 2020. De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar anul 2023 ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive.

Cheltuielile totale în anul 2021 sunt estimate la 1,42 miliarde lei, în creştere cu 34,51% faţă de cele realizate în anul 2020, iar în valoare absolută creşterea este în sumă de 366,12 milioane lei. Cheltuielile pentru investiţii estimate pentru anul 2021 vor fi de 112,92 milioane lei, în creştere cu 183,74% faţă de cele realizate în 2020.

Plăţile restante programate în anul 2021 sunt în creştere cu 5,18% faţă de cele realizate anul trecut, în sumă de 126,6 milioane lei.

„Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România”, spune Cătălin Prunariu.

La 31 decembrie 2020, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a înregistrat o pierdere în valoare de 431,3 milioane lei, plăţi restante în valoare de 120,38 milioane lei şi o pierdere contabilă din anii precedenţi în valoare de 3,18 miliarde lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net