Catedrala din Mioveni va avea clopote de 217.000 de euro, gravate cu numele primarului

Ultima actualizare:

Primăria din Mioveni a cumpărat cinci clopote pentru catedrală, anunţă HotNews. Cel mai mare are 3 tone, iar cel mai mic 560 kg. Făcute din bronz, ele vor avea decoraţiuni pe exterior, frize în stil bizantin, icoane în formă ovală, iar pe exterior inscripţionat textul: “Făuritu-s-a acest clopot cu binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic al Argeşului şi Muscelului pentru Catedrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din oraşul Mioveni, cu cheltuiala Primăriei şi a Consiliului Local Mioveni, condusă de Primar Ion Georgescu”.

Pentru achiziţionarea acestui ansamblu de clopote, Primăria a alocat 1,32% din bugetul pentru 2012 al municipalităţii. Edilul spune că a făcut investiţia întrucât biserica nu-şi permite, preoţii de la catedrală abia reuşesc să-şi plătească gazul sau curentul electric. “Clopotele nu le-am văzut neapărat pentru Biserică. Noi le-am văzut şi în caz de calamităţi naturale. La ţară, la oraş... Se trage clopotul în caz de alarmă (...) Noi suntem o zonă mai vulnerabilă. Avem aici şi Institutul de Cercetări Nucleare şi Fabrica de agenţi nucleari. Suntem o zonă mai aparte. Am prins mai mulţi iepuri dintr-un foc. Şi catedrala care avea nevoie de un clopot şi situaţiile de urgenţă în cazul în care ar fi o calamitate. La noi au fost inundaţii, au fost probleme”, a declarat edilul din Mioveni.

Clopotele vor fi în proprietatea primăriei, prin administrarea lor. Pe 1 iulie 2012, 15.000 de credincioşi au participat la slujba de sfinţire a Catedralei cu hramul Sfinţilor Petru şi Pavel.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
index webp
alcool pexels jpeg
masini politie facebook jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
Captura de ecran din 2026 03 04 la 11 07 23 png
Clădire distrusă de o rachetă lansată din Iran în Tel Aviv, Israel FOTO Profimedia
benzinarie pixabay jpg
DSC04334 jpg
image
image