Cățelușa desfigurată cu petarde a fost adoptată de o familie iubitoare

Ultima actualizare:

    20 ianuarie- Căţeluşa  se recuperează  după ce a rămas fără un ochi
20 ianuarie- Căţeluşa se recuperează după ce a rămas fără un ochi

Petarda care a desfigurat-o i-a schimbat cu totul viaţa. Rămasă fără un ochi, căţeluşa Lia, aşa cum a fost botezată de salvatorii săi de la Asociaţia FreeLife Satu Mare, şi-a revenit încet după intervenţia chirurgicală, iar acum aşteaptă să plece la familia iubitoare care a adoptat-o.

Cățelușa desfigurată cu petarde a primit numele Lia

Lia este stabilizată, se simte foarte bine, dar încă se află sub tratament. Imediat ce vom considera că şi-a revenit complet o vom lăsa să plece la familia care a adoptat-o. Au fost multe cereri, chiar şi din Bucureşti, dar am ales să o dăm la cineva din Satu Mare, ca să o putem ţine sub supraveghere. Important pentru noi a fost şi ca familia să aibă condiţii să-i ofere o viaţă frumoasă”, ne-a spus Carmen Frăţilă, reprezentantul Asociaţiei FreeLife Satu Mare. După o atentă examinare, medicii veterinari au ajuns la concluzia că patrupedul are 6 ani, a trăit mereu pe stradă şi nu este deloc agresiv.

Poliţia nu are nici un suspect

Pe 1 ianuarie, se pare că a avut loc incidentul, când o persoană sau mai multe au aruncat cu o petardă aprinsă înspre câine. În urma exploziei, bietul animal a fost mutilat, în urma operaţiei veterinarii fiind obligaţi să-i scoată ochiul drept, care era zdrobit. Câinele stătea pe lângă un cimitir din Satu Mare şi o femeie îl hrănea zilnic. Tot ea l-a găsit rănit şi a anunţat Poliţia.

Cățelușa desfigurată cu petarde a primit numele Lia
Cățelușa desfigurată cu petarde a primit numele Lia

”Nu ştim dacă gestul a fost intenţionat sau un accident, câinele apropiindu-se de o petardă crezând că este mâncare, şi nici cine ar putea fi autorul, dar bănuim că sunt copii. În zonă nu sunt camere de supraveghere, nu există nici un martor, astfel că până acum nu avem nici un suspect. Dar există un dosar in rem în acest sens, pentru rele tratamente aplicate  animalului”, ne-a precizat Paula Gabor, purtător de cuvânt la IPJ Satu Mare. Dacă vor fi prinşi, făptaşii ar putea primi închisoare de la 3 luni la un an.  Şi nu este singurul caz înfiorător de cruzime împotriva animalelor înregistrat la Satu Mare. La mijlocul lunii decembrie, un alt câine a fost găsit ucis şi despicat cu un cuţit, la marginea  oraşului. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net