Câți bani câștigă un parlamentar pe lună. Salariu generos și cheltuieli decontate

Ultima actualizare:

    Trai, neneacă, timp de patru ani!
Trai, neneacă, timp de patru ani!

România are 465 de parlamentari: 136 de senatori şi 329 deputaţi. După ce ajung în fotoliile călduţe de aleşi, ei vor încasa, timp de patru ani, câteva zeci de mii de lei lunar. Salariul unui parlamentar e între 10.951 şi 13.993 de lei net.

Pe lângă indemnizaţie, un parlamentar primeşte bani pentru chirie, diurnă, transport, telefon şi pentru cheltuielile cu biroul parlamentar din teritoriu. Diurnă primesc toţi parlamentarii care nu au domiciliul în Bucureşti sau Ilfov, iar valoarea acesteia este de 2% pe zi din indemnizaţie. De asemenea, beneficiază de transport gratuit intern pe calea ferată. Lor le sunt decontate cheltuielile cu benzina pentru transportul în judeţul unde au fost aleşi şi au dreptul la un bilet de avion gratis, săptămânal, pe liniile aeriene interne. Parlamentarii beneficiază şi de o sumă mare pentru cazare, care ajunge la cel puţin 10.000 de lei lunar. Parlamentul acoperă şi chiria birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, facturile la utilităţi şi salariile personalului angajat. În total, un parlamentar poate câştiga lunar până la 40.000 de lei. Un ales munceşte, în medie, trei zile pe săptămână în Parlament, iar restul activităţii şi-o desfăşoară în teritoriu. Parlamentarii au vacanţă vara şi iarna. Vara, ultima zi de sesiune parlamentară este la finalul lunii iunie, cu excepţia sesiunilor extraordinare, care pot prelungi programul deputaţilor şi al senatorilor. În iulie şi în august, aleşii sunt în vacanţă. Totodată, de la mijlocul lui decembrie până în februarie, parlamentarii au vacanţa de iarnă. În perioada Paştelui, senatorii şi deputaţii nu muncesc timp de două săptămâni.  

Click! Spune: Parlamentarii primesc, pe lângă pensia pentru care au contribuit la stat, şi una specială, care se calculează în funcţie de mandatele obţinute la Senat sau la Camera Deputaţilor. Aproape 800 de foşti parlamentari iau pensie specială, cuprinsă între 2.000 şi 13.000 de lei. În fiecare lună, statul suportă pentru ei aproximativ un milion de euro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net