Cazul eroului profitor din Bistrița! I-a salvat dintr-un accident, apoi le-a cerut bani
Există oameni curajoși dispuși să își salveze viața pentru a-i ajuta pe cei din jur atunci când aceștia se afla la ananghie, dar și persoane care ar profita de o situație neplăcută. Un bărbat din Bistrița a reușit performanța de a fi altruist, dar și lipsit de bunsimț într-o perioadă foarte de scurtă de timp. El i-a salvat pe niște oameni implicați într-un accident, ca apoi să le ceară bani drept răsplată pentru gestul său.
Şapte persoane din Bistriţa au fost implicate într-un accident rutier petrecut joi, 11 ianuarie, pe DN17, aproape de oraşul Gherla. Un bărbat care locuieşte în apropierea locului unde s-a produs accidentul a ajutat trei bărbaţi să iasă din maşina avariată, după care le-a cerut bani. Accidentul a fost provocat de un bărbat în vârstă de 60 de ani, care s-a angajat într-o depășire a unui camion fără să se asigure, lovind astfel un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus. Şoferul de 60 de ani era însoţit de fiul său şi de încă un bărbat. Cei trei se îndreptau spre Bistriţa-Năsăud în momentul producerii accidentului. Aceştia au fost ajutaţi să iasă din autoturismul serios avariat de un bărbat din localitatea Buneşti, unde s-a petrecut accidentul, informează Adevărul. După ce i-a ajutat și s-a asigurat că victimele se află în stare bună, bărbatul le-a cerut o sumă de bani, drept răsplată pentru fapta bună. Fiul șoferului i-a oferit doar câțiva lei, spunându-i că nu are mulți bani la el, dar "salvatorul" a insistat să primească "cel puțin 10 lei".