Cazuri scandaloase! Doi vasluieni au făcut copii cu propriile fiice
Incestul a scandalizat dintotdeauna orice societate, dar nu înseamnă că această infracțiune, pedepsită prin lege, nu a continuat să existe. Doi bărbați din Vaslui au uimit întreaga țară prin relațiile lor incestuoase, după ce și-au transformat fiicele în amante și au devenit tații propriilor nepoți.
Ștefan Frunză, din localitatea Valea Grecului, din județul Vaslui are de aproape 16 o relație cu propria fiică, potrivit Adevărul.ro. Soția lui Ștefan i-a reclamat la poliție după ce a aflat despre relația celor doi. În urma cercetărilor anchetatorilor, soția bărbatului incestuos a descoperit stupefiată că soțul și fiica sa întrețineau relații intime încă din anul 2000. Pe atunci, fiica sa avea 25 de ani și s-a aflat în urma testelor ADN că cei doi copii pe care îi născuse, fuseseră concepuți chiar cu propriul ei tată.
Ștefan Frunză a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru incest, în timp ce fiica lui, Carmen, a fost și ea condamnată la doi ani de detenție cu suspendare întrucât a fost de acord cu acele relații intime. Chiar și după ce a fost eliberat în 2007, bărbatul a revenit la propriile obiceiuri, iar soția sa l-a prins din nou în flagrant în timp ce întreținea relații sexuale cu fiica sa.
Cel de-al doilea caz șocant s-a petrecut într-o altă comună vasluiană, Bogndănești. Este vorba despre Petrică Topală, zis și "Sultanul de la Bogdănești", care are trei copii cu propria fiică. El a fost condamnat pentru prima dată pentru incest în 2006, cînd fiica sa i-a făcut primii doi copii. Chiar și după săvârșirea pedepsei și în ciuda interdicției de a se apropia de fiica sa, cei doi au continuat să locuiască împreună și să întrețină relații intime. În urma acestora, s-a mai născut un copil, iar femeia a decis să fugă cu copiii, pentru a evita să ajungă din nou în fața justitției, în timp ce tatăl său incestuos se afla sub arest preventiv.
Pentru mai multe informații, vizitați site-ul Adevărul.ro.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!