Ce familie frumoasă a lăsat în urmă Cristian Ţopescu!

Ultima actualizare:

    Foto: Dorin Constanda
Foto: Dorin Constanda

Respectat pentru valoarea şi discreţia sa, Cristian Ţopescu a fost condus pe ultimul drum de cei apropiaţi, oameni de sport, dar şi din presă la capătul unei ceremonii sobre. Unii dintre cei care l-au îndrăgit şi l-au admirat pentru comentariile sale au îngenunchiat în faţa catafalcului.

Cu lacrimi în ochi, membrii familiei au fost cei dintâi care şi-au luat rămas bun de la marele comentator. Au zăbovit câteva clipe în dreptul sicriului Christel Ungar, cea care îi era soţie de mai bine de două decenii, Sebastian Ţopescu (20 de ani), Cristian Ţopescu Jr. (42 de ani), alături de soţie şi cei doi copii, şi Cristina Ţopescu, ce a fost sprijinită moral de colega de televiziune Andreea Berecleanu.


    Cristian Ţopescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea MilitarFoto: Dorin Constanda
Cristian Ţopescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea MilitarFoto: Dorin Constanda

Campioni olimpici, de gardă la catafalc

Flancat de subofiţeri ai Brigăzii 30 de Gardă ”Mihai Viteazul”, sicriul acoperit cu drapelul naţional a fost aşezat pe aleea principală din Cimitirul Ghencea Militar. Iar printre cei care au făcut de gardă, în timpul slujbei religioase, s-au numărat campionii olimpici Alina Dumitru (judo), Sandra Izbaşa şi Marian Drăgulescu (gimnastică), antrenorul de scrimă Cornel Milan, dar şi preşedintele CSA Steaua, Cristian Petrea.


    Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu (gimnastică) şi Alina Dumitru (judo) au făcut de gardă la sicriuFoto: Dorin Constanda
Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu (gimnastică) şi Alina Dumitru (judo) au făcut de gardă la sicriuFoto: Dorin Constanda


    Foto: Dorin Constanda
Foto: Dorin Constanda

În poziţie de drepţi, fără să clipească, militarii au înfruntat soarele şi temperatura ridicată. Un cetăţean mai în vârstă, rezervist, n-a fost la fel de rezistent, prăbuşindu-se pe asfalt chiar înainte de slujba religioasă. Lovit la cap şi la un braţ, a primit asistenţă medicală, fiind transportat la spital cu ambulanţa. Sicriul a fost înconjurat de zeci de coroane şi jerbe, una dintre ele fiind trimisă de Nadia.

Bellu: «A fost un mentor pentru mulţi dintre noi»


    Octavian Bellu şi Mariana Bitang, alături de alţi colegi din sport, i-au spus adio iubitului comentatorFoto: Dorin Constanda
Octavian Bellu şi Mariana Bitang, alături de alţi colegi din sport, i-au spus adio iubitului comentatorFoto: Dorin Constanda

Venit la funeralii alături de Mariana Bitang, Octavian Bellu a spus: ”Cristian Ţopescu a fost un mentor pentru mulţi dintre noi. Nu l-am văzut niciodată nervos. Comentariile sale au fost mereu bine documentate. Cred că nu e o întâmplare că momentele cele mai importante ale sportului românesc au fost comentate de el”. Om de echipă, Bellu i-a avut alături pe câţiva alţi cunoscuţi oameni de sport - Mariana Bitang, Monica Roşu, Laura Badea, Carmen Tocală, Cristian Gaţu, Gheorghe Berceanu, Ivan Patzaichin şi Laurenţiu Roşu - atunci când a trecut prin dreptul catafalcului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net