Ce fată frumoasă are Niculae Bădălău! Sabina a împlinit 30 de ani și a fost sărbătorită la piscină

Ultima actualizare:

    Niculae Bădălău, alături de fiica sa, Sabina, la aniversarea celor 30 de ani
Niculae Bădălău, alături de fiica sa, Sabina, la aniversarea celor 30 de ani

Fata lui tata este fericită! Sabina Bădălău, fiica baronului PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău a împlinit ieri, 11 mai, 30 de ani. Frumoasa blondină a fost sărbătorită așa cum se cuvine. Masa a fost aranjată la piscina din curtea familiei, iar din decor nu au lipsit aranjamentele aniversare, tortul cu etaj și buchetele de flori impresionante.

Ce dacă este pandemie și lumea stă mai mult pe acasă. Cine are domenii impresionante ca cel al fostului ministru al Economiei. Niculae Bădălău, 59 de ani, orice zi poate fi transformată în sărbătoare. 

Sabina Bădălău a primit impresionante buchete de flori la ziua ei
Sabina Bădălău a primit impresionante buchete de flori la ziua ei

Pe 11 mai, acesta și-a aniversat fiica la piscina pe care o are în curtea casei din Giurgiu. Sabina Bădălău, Didi, cum este alintată de cei apropiați, a împlinit 30 de ani.

”Doamne, ce vârstă frumoasă, draga noastră Sabina! Iar noi suntem atât de mândri de tine, pentru că eşti o femeie minunată pe de-a-ntregul! Ai devenit o femeie excepţională, însă, întotdeauna, vei rămâne fetiţa noastră care ne alină orice durere, atunci când ne zâmbeşti, când ne strângi în braţe şi ne spui că totul va fi bine! Eşti energia noastră, Didi, aşa ai fost mereu, şi îţi mulţumim pentru bunătatea, inteligenţa şi frumuseţea ta, pentru că ne înseninezi sufletul, în fiecare zi! La mulţi ani, fetiţa noastră! Nu au fost inventate cuvintele potrivite care să arate cât de mult te iubim”, i-a transmis Niculae Bădălău frumoasei sale fete.

Sabina Bădălău, alături de mama sa, Rodica
Sabina Bădălău, alături de mama sa, Rodica

Blondina arată ca un star de cinema: are un zâmbet perfect, o siluetă de vis și decolteu aranjat. Și a fost tare fericită alături de părinți, de frate, de soț și cei doi nepoți pe care fratele ei, Gabi Bădălău îi are cu cântâreața Claudia Pătrășcanu. Din peisajul anivesar nu au lipsit baloanele, masa aranjată ca la carte, tortul cu etaj și buchetele impresionante de orhidee și trandafiri pe care le-a primit săbătorita.

Cu ce se ocupă Sabina, fiica lui Niculae Bădălău

Tatăl său, Nicuale Bădălău, este senator și șeful PSD Giurgiu. Iar mulți îl știu ca șeful baronilor PSD din sud-estul țării, care conduce zona de aproape 30 de ani.

Bădălău este poreclit baronul-Ficățel din cauza dosarului penal în care este acuzat că a luat șpagă carne de pui pentru a o da mită în alegeri, scriu cei de la B1 TV, care arată că el și familia lui s-au îmbogățit din contracte cu statul.

Sabina a petrecut de ziua ei alături de familie
Sabina a petrecut de ziua ei alături de familie

Fostul șef de la Economie, din Guvernul Dăncilă, a fost tovarăș bun cu Liviu Dragnea, la rândul lui condamnat tocmai pentru fraudă electorală. Și cu un tată atât de influent nici copiii nu o pot duce rău.

Sabinei i-a făcut loc la Compania de Autostrăzi, ca asistent manager, dar, potrivit presei, cum aceasta nu prea venea la serviciu a fost nevoită să-și dea demisia.

Se pare că ea a beneficiat în mod ilegal de niște majorări salariale la această instituție și a ajuns, alături de alți 68 de angajați, în atenția Curții de Conturi a României, arată playtech.ro.

Prejudiciul care a fost adus instituției de acești angajați, din care a făcut parte și fata baronului PSD, depășea 700.000 de lei.

De la aniversarea Sabinei nu au lipsit nepoții ei, copiii fratelui său
De la aniversarea Sabinei nu au lipsit nepoții ei, copiii fratelui său

Apoi, în 2017, a fost numită director la departamentul de Conformare, Calitate, Siguranță și Mediu la Aeroportul ”Henri Coandă”, adică se ocupă de siguranța zborurilor. Răzvan-Alexandru Marica, soțul Sabinei, a fost și el bine pus de socrul său, în Consiliul de Administrație al Tarom.

Înainte să lucreze la stat, Sabina a condus firma familiei: SABIX SRL, care a obținut un contract cu finanțare externă în valoare de 2,9 milioane de lei. În 2010, a semnat un contract cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pe o durată de 36 de luni. Asta se ntâmpla pe când avea doar 19 ani și, cumva, numele ei apare ca fondatoare a unei firme foarte prospere de familie.

Ce avere are Niculae Bădălău

Potrivit ultimei declaraţii de avere, acesta are patru terenuri intravilane, în Ogrezeni, Bucureşti şi Bolintin Vale, precum şi un teren agricol.

Sabina Bădălău și soțul ei, Răzvan
Sabina Bădălău și soțul ei, Răzvan

În plus, are o casă de vacanţă, în Ogrezeni, de peste 400 de mp şi casa de locuit din Bolintin Vale, care are o suprafaţă de 863 de mp şi pe care a construit-o în 2003.

Senatorul PSD mai declară că are bijuterii de 25.000 de euro şi tablouri care valorează 12.000 de euro, o motocicletă Yamaha.

Niculae Bădălău ar avea în conturi aproximativ 37.000 de euro, 93.249 de lei și 5.000 de dolari. În declarația de avere se mai arată că politicianul a împrumutat General Building International SRL cu 204.700 lei.

Soţia sa, Rodica, este cadru didactic, și a avut, în 2019, un venit anual de 39.721 lei și a primit o donație în valoare de 25.000 de lei.

Indemnizația anuală de senator a lui Bădălău a fost de 108.112 lei, iar cea de ministru de 16.116 lei.

Niculae Bădălău face politică din 1991

Niculae Bădălău este membru al PSD din anul 1991. El și-a început activitatea politică în anul 1991 în organizația PSD din localitatea Bolintin Vale, județul Giurgiu, unde a deținut funcția de președinte până în anul 2001, când a devenit vicepreședinte al organizației județene a PSD, iar din anul 2004 a devenit președinte al organizației județene a PSD.

În perioada 2001-2003, a fost subprefect de Giurgiu, iar între anii 2003-2004 a deținut funcția de prefect al județului. În perioada 2004-2008, a fost deputat PSD, iar din 2012 este senator PSD.

Citește și: 

https://www.click.ro/vedete/romanesti/viata-palatul-lui-badalau-i-adus-numai-suferinta-claudia-patrascanu-renuntat-la-lux

https://www.click.ro/news/national/casa-senatorului-niculae-badalau-fost-sparta-de-hoti-timp-ce-toata-familia-dormea

https://www.click.ro/vedete/romanesti/e-pe-cai-mari-politica-dar-si-mandru-bunic-badalau-si-serbat-nepotul-cel-mic

https://www.click.ro/vedete/romanesti/claudia-si-badalau-nunta-de-boieri-cu-vitei-si-berbecuti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net