Ce pensii vor crește de la 1 septembrie și cu 80-90%. Șeful Casei de Pensii a explicat

Ultima actualizare:

Vești foarte bune pentru anumiți pensionari din România. Veniturile se vor mări până la sfârșitul anului cu procente între 80 și 90%. În felul acesta, pensia lor va crește substanțial. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a făcut anunțul și a explicat această situație.

Ce pensii cresc de la 1 septmebrie

Anumiți pensionari vor primi cu 80-90% mai mult de la 1 septembrie. Foto: Getty Images
Anumiți pensionari vor primi cu 80-90% mai mult de la 1 septembrie. Foto: Getty Images

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii a explicat că, începând cu 1 septembrie, pensionarii care au cotizat peste 40 de ani, dar în prezent au pensia minimă, vor avea parte de creșteri substanțiale și cu 80-90%.

Despre pensionarii care au avut un stagiu de cotizare de sub 25 de ani, Baciu a spus că vor rămâne cu aceeași pensie.

„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%.

Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă", a declarat Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Daniel Baciu a explicat că în luna iunie se vor tipări deciziile de pensionare, iar oamenii vor ști exact câți bani vor primi de la 1 septembrie.

Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor", a explicat șeful Casei de Pensii.

Pe viitoarele taloane de pensie vor apărea noile valori ale punctului de referință, numărul total de puncte, și vor fi incluse mici modificări specifice.

Baciu a subliniat că în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea.

Ce se întâmplă cu românii care nu au muncit 15 ani

Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, o persoană trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare 62 la femei și 65 la bărbați și să fi contribuit la sistemul public de pensii o anumită perioadă minimă de timp.

În România, stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar pensionarii care au contribuit acești ani primesc pensia sau indemnizația minimă care este de 1.281 lei.

La acest moment, în România, sunt 1.100.000 de pensionari care încasează 1.281 de lei, aceasta fiind indemnizația minimă.

Cei care au acumulat o vechime între 10 și 15 ani, sub stagiul minim de cotizare, nu pot solicita pensia minimă de 1.281 de lei și vor primi doar câteva sute de lei pe baza contributivității.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net