Ce Salvare, dom’le? Să ocolească, aici e nuntă!

Ce Salvare, dom’le? Să ocolească, aici e nuntă!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nunta unei fete de mi­lio­nar a întors din drum o ambulanţă aflată în mi­siune. S-a întâmplat în Motru, unde un om de afaceri şi-a măritat fiica cu mare fast.

Sutele de nuntaşi au blocat sâmbătă una din străzile principale din Motru, iar muzica a acoperit până şi sirenele salvării. Mireasa a fost fiica lui Mihai Râmescu, un patron de restaurant din oraşul Motru. Omul de afaceri a ocupat tot oraşul şi a dat de băut tuturor. Mirii au avut parte de caleşti de lux, aduse special la Motru pentru această ocazie. Paranghelia dată de cel mai avut patron din zonă a trâns o mulţime de gură cască.

Cei peste 2.000 de invi­taţi, unii cu funcţii politice, au dansat şi au cântat pe străzile oraşului, fără să fie deranjaţi. Socrul mic nu s-a uitat la bani când a fost vorba să ­achiziţioneze cantităţi impresionante de produse alimentare, de răcoritoare şi de băuturi alcoolice, plătind chiar şi deplasarea şi prestaţia juratului de la Masterchef, Cătălin Scărlătescu, la ma­rele festin.

Caleaşca în care au fost plimbaţi mirii

simeon stalpnicul png

Tot ­Râmescu a achitat prestaţia lui Pepe, entertainer-ul serii, şi altor artişti cunoscuţi care au cântat pentru miri şi pentru oaspeţii acestora, muzică de toate genurile.

În toiul petrecerii, o ambulanţă şi-a făcut apariţia, dar nu a putut trece. Sirenele nu s-au au­zit din cauza muzicii, aşa că şoferul a fost nevoit să întoarcă şi să o ia pe alt drum. Chiar şi zilele oraşului au fost amânate, pentru ca marele eveniment să nu aibă concurenţă. Peste câteva săptămâni şi primarul oraşului îşi însoară băiatul şi se anunţă din nou petrecere mare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
image
image