Ce se vede în imaginile de pe camerele de supraveghere în cazul pacientei arse de la Floreasca
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere în sala de operaţie de la Spitalul Floreasca în care o femeie a luat foc. Secretarul de stat Horaţiu Moldovan a declarat că imaginile au lămurit în mare parte aspectele controversate ale acestui caz tragic.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a declarat, luni seara, că imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timp ce femeia a luat foc pe masa de operație din Spitalul Floreasca îi poate afecta emoțional de privitori.
„Se vede filmul evenimentelor, intervenția chirurgicală care s-a desfășurat, în cadrul căreia s-a produs accidentul cu incendiul și cu participarea fiecărui membru al echipei. Este o filmare care lămurește foarte mult lucrurile”, a precizat, la Digi 24, Horațiu Moldovan.
Incendiul a durat 10 minute
Conform imaginilor, incendiul a început la foarte scurt timp după debutul intervenției și a durat în jur de 10 minute, dar intensitatea fenomenului a fost mare, a povestit la Digi24 Horațiu Moldovan.
„Este evident că a fost folosit un biocid care era inadecvat, care era destinat dezinfecției mâinilor personalului care lucrează în sala de operații. Acest biocid este cu un grad ridicat de inflamabilitate”, având un conținut ridicat de alcool, iar combinația cu bisturiul electric a fost fatală, a explicat Horațiu Moldovan.
De asemenea, imaginile au confirmat faptul că medicul Beuran nu se afla în sala de operaţie în momentul izbucnirii incendiului.
De ce a folosit echipa chirurgicală acest dezinfectant inflamabil
Medicul Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Floreasca, a explicat de ce s-a folosit această substanţă dezinfectantă, în locul soluţiei iodate, utilizate de obicei la intervenţiile chirurgicale. “Pacienta, fiind polialergică, nu s-a putut face câmpul cu o soluţie iodată, cum se face de obicei, lucru cunoscut şi de familie. În clipa în care s-a produs acest foc, echipa care era atunci operatorie a căutat prin diferite mijloace înăbuşirea flăcării şi cineva a adus un vas cu apă să stingă focul. Eu, în momentul acela, nu eram în echipa operatorie, nu eram în blocul operator. Şi lucrul acesta se poate dovedi uşor cu ajutorul camerelor de luat de vederi care sunt de la intrarea în spital până în blocul operator şi corelat cu protocoalele de terapie intensivă şi protocolul de chirurgie pe care l-am semnat”, a explicat dr. Beuran, la Digi 24.
Femeia de 66 de ani, care suferea de cancer de pancreas, a murit duminică, la o săptămână după intervenţia în timpul căreia a fost arsă.
Raportul Corpului de control al MS va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare. În urma acestui eveniment tragic, Spitalului Floreasca i-a fost suspendată acreditarea.
Citeşte şi: