Cele mai frumoase obiceiuri de Paște ale românilor: primul ou era ciocnit cu nevasta
Obiceiuri din trecut! Etnografa Angela Paveliuc-Olariu (82 de ani) a adunat, vreme de şase decenii, informaţii despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. În casele românilor de odinioară, Sărbătorile Pascale erau o minune autentică, un prilej de bucurie alături de cei dragi, dar şi de purificare a sufletului.
Angela Paveliuc-Olariu dezvăluie poveştile din spatele tradiţiilor de Paşte ale românilor. Printre cele mai de importante pregătiri se numără minuţioasa curăţire a gospodăriilor şi migăloasa încondeiere a ouălor. „Era o plăcere pentru mine, ca etnograf, să merg în casele tradiţionale româneşti în perioada acestor sărbători. Pentru gospodine era o grijă fantastică pentru ca interiorul casei să arate ca un pahar bine - bine spălat, aşa cum îmi spunea o bătrână. Se scoteau toate lucrurile din casă şi se aşezau la soare“, povesteşte ea pentru adevarul.ro.
«Treaptă către Dumnezeu»
„Oamenii se pregăteau cu grijă, din punct de vedere sufletesc, pentru Postul Mare. După momentul intrării în post, creştinii ştiau că trebuie să fie un pic mai buni. Era considerată ca fiind o treaptă către Dumnezeu“, arată etnografa din Moldova.
Joia Mare era rezervată pentru încondeierea ouălor. Femeia se aşeza lângă vatră şi avea alături ouăle care fuseseră alese la mijlocul Postului Mare. Erau preferate ouăle de găină, netede, pe care vopseaua să se prindă uniform. Plantele folosite la vopsit erau pregătite cu câteva zile înainte. „Simbolistica ouălor încondeiate este minunată. Apărea ca motiv preferat Crucea Paştelui, pe care o găsim şi pe pasca pregătită de gospodine. De asemenea, apărea foarte des şi motivul solar, un motiv de veche tradiţie“, relatează Angela Paveliuc-Olariu.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o anumită semnificaţie, dar Vinerea Mare a fost dintotdeauna o zi de mare însemnătate. Tot satul mergea la slujba de Prohod, care simbolizează înmormântarea Domnului Iisus Hristos. „În Vinerea Mare era scos, în mijlocul bisericii, Sfântul Aer, care semnifica sicriul în care se afla Iisus Hristos. Credinţa era că trebuia să treci măcar o singură dată pe sub acest Sfânt Aer. În Vinerea Mare era interzisă pregătirea mâncării pentru Paşte“, spune etnografa.
Pasca, lipită de fruntea bolnavului
Noaptea Învierii Domnului avea propriile tradiţii şi obiceiuri. O grijă foarte mare era purtarea coşului cu care gospodinele mergeau la Înviere. „Cândva, din acest coş nu lipseau ouăle roşii, pasca şi un fir de busuioc. Pe parcurs, a apărut şi cozonacul.
Tatăl meu, care a fost preot, mi-a spus că găsea de multe ori, în aceste coşuri, usturoi sau bucăţele de slănină“, istoriseşte Angela Paveliuc-Olariu. Dimineaţa, urma întoarcerea creştinilor acasă, cu pasca şi ouăle sfinţite. Gospodarul lua pasca şi o lipea de fruntea bolnavului din casă, dacă exista, având credinţa că se va vindeca.
Prima zi de Paşte începea cu urarea „Hristos a Înviat!“, auzită seara, la slujba de Înviere. Gospodarul casei aranja masa festivă. Exista şi aici un ritual: primul ou era ciocnit de stăpânul casei şi de nevasta acestuia, existând credinţa că omul cu care ciocneşti primul ou în ziua de Paşte va fi cel cu care te vei întâlni pe lumea cealaltă.
„La prânz, când avea loc slujba din prima zi de Paşte, fetele mergeau cu câteva ouă ascunse, pe care le ofereau băieţilor, dar nu la întâmplare. Primeau cele mai multe ouă băieţii care trăgeau clopotele. Iar a doua zi de Paşte era ziua vizitelor. Era un schimb de coşuri cu produse minunate“, îşi aminteşte etnografa.
