CFR Călători a anulat 48 de trenuri!

Ultima actualizare:

    În Gara de Nord se înregistrează întârzieri mari foto: arhiva personală
În Gara de Nord se înregistrează întârzieri mari foto: arhiva personală

Situaţia rămâne critică şi pe calea ferată! CFR Călători a anunţat, duminică dimineaţă, că a anulat 48 de trenuri, majoritatea făcând legătura între Capitală şi estul ţării şi lista rămâne deschis în funcţie de condiţiile meteo. În Gara de Nord din Capitală, cea mai mare întârziere, de 140 de minute, este consemnată în cazul unui tren care urma să sosească de la Satu Mare.

CFR Călători a anulat, pentru data de 8 ianuarie, 48 de trenuri, urmând ca lista să fie actualizată periodic, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren.

"La acest moment se circulă pe toate magistralele feroviare. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 48 de trenuri (ora 7 dimineaţa) pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri şi pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii", transmit reprezentanţii CFR Călători, într-un mesaj pe Facebook.

Ei precizează că, acolo unde va fi necesar, pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.

"Circulaţia este adaptată condiţiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a patru regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi, Constanţa. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare", mai arată reprezentanţii CFR Călători, citaţi de news.ro.

Trenuri care circulă spre Constanţa

În cursul zilei, legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa şi retur este asigurată cu mai multe trenuri.

IR 1583 este primul tren care pleacă la ora 9.30 din Bucureşti cu destinaţia Constanţa, iar trenul IR 1636 primul care a plecat în această dimineaţă, la ora 5.30 din Constanţa spre Capitală. Acesta avea, la ora 8.54, o întârziere de 70 de minute, afişată pe tabela din Gara de Nord din Capitală

La ora transmiterii acestei ştiri, în Gara de Nord din Capitală, cea mai mare întârziere, de 140 de minute, o avea un tren care urma să sosească de la Satu Mare. O întârziere de peste 100 de minute avea şi un tren care venea de la Iaşi.  La plecări, două trenuri spre Braşov aveau întârzieri de 60, respectiv 90 de minute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net