Chiliman a dat scaunele catifelate pe fotolii «gumate»

Ultima actualizare:

    Iunie 2015. Aceeaşi încăpere  din vechiul sediu e  mult mai luminoasă  şi mai primitoare,  în ciuda austerităţiiFoto: Roberto Sălceanu/Sever Gheorghe
Iunie 2015. Aceeaşi încăpere din vechiul sediu e mult mai luminoasă şi mai primitoare, în ciuda austerităţiiFoto: Roberto Sălceanu/Sever Gheorghe

În 2008, biroul său de la primărie era înţesat de vitrine, mese şi scune, tablouri şi icoane atârnate ori proptite de orice corp de mobilă. Pe masa de lucru zăceau, într-o ordine numai de el ştiută, zeci de dosare, petiţii, hărţi, calendare, agrafe, pixuri, carioci, cărţi de vizită, faxuri şi telefoane. Acum, biroul lui Andrei Chiliman e de-a dreptul auster.

Aproape opt ani i-au trebuit lui Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, să se mute înapoi în sediul din Bd. Banu Manta.

Octombrie 2008. Înainte, edilul avea  patru mese de  lucru în acest birou
Octombrie 2008. Înainte, edilul avea patru mese de lucru în acest birou

Edilul şi-a redecorat încăperea de lucru de la primărie, odată cu lucrările de consolidare şi restaurare prin care a trecut întreaga clădire. A renunţat la sobrietate pentru un birou auster, mai luminos şi „eliberat” de mobilier inutil. A dat scaunele tapiţate cu catifea pe fotolii, scaune şi o canapea din piele.

Iunie 2015. Masa de lucru e mult mai „aerisită”. Au dispărut  vrafurile de acte
Iunie 2015. Masa de lucru e mult mai „aerisită”. Au dispărut vrafurile de acte

Pe masa de lucru nu mai găseşti acum decât o mapă, un pix, două carioci, un capsator şi o cutie de şerveţele. Parchetul vechi a fost înlocuit cu unul nou, din lemn masiv de stejar. A dispărut mocheta de pe jos, care îţi lăsa impresia că păşeşti în casa bunicii.

Octombrie 2008. Deşi ordonat, biroul  edilului era mult  prea încărcat
Octombrie 2008. Deşi ordonat, biroul edilului era mult prea încărcat

Pereţii au fost complet „dezbrăcaţi” de tablouri şi icoane şi, fiincă au fost vopsiţi în alb, dau senzaţia de spaţiu lărgit. În realitate, biroul primarului s-a micşorat cu câţiva centimetri, pe fiecare latură, fiindcă pereţii au fost îngroşaţi în urma consolidării. Chiliman nu mai ţine audienţe la el în birou, ci într-o sală spaţioasă, ce comunică cu sala mare de consiliu.

Bucureştenii s-au înghesuit să vadă sediul renovat

Edilii sectorului 1 au deschis ieri porţile sediului din Bd. Banu Manta pentru ca bucureştenii să vadă cum s-a transformat clădirea în urma lucrărilor. Imobilul a fost restaurat între 2007 şi 2015 cu 20 de milioane de lei. În aprilie 2009, activitatea instituţiei s-a mutat într-o clădire de birouri din Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Oameni de toate vârstele  au ascultat cu atenţie  prezentarea sediului
Oameni de toate vârstele au ascultat cu atenţie prezentarea sediului


    Foto: Roberto Sălceanu/Sever Gheorghe
Foto: Roberto Sălceanu/Sever Gheorghe

Primăria a cheltuit, în şase ani, circa 5 milioane de euro pe chirie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net