Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Capitalei decide sâmbătă în ce zone va fi obligatorie purtarea măştii
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte sâmbătă, pentru a decide măsuri pe plan local în urma relaxării restricţiilor impuse ca urmare a scăderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunţă că împreună cu mai multe instituţii se va decide care sunt zonele în care la nivelul oraşului va fi în continuare valabilă obligativitatea purtării măştii de protecţie sanitară.
Prefectul municipiului Bucureşti anunţă că sâmbătă, la orele prânzului, va avea loc o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. „Analizăm şi noi, conform Hotărârii de Guvern, care ar fi zonele aglomerate (...) peste cele care sunt deja prevăzute în Ordinul comun al Ministerelor de Interne şi de Sănătate, şi să ajustăm măsurile pe care le aveam în ultima hotărâre a CMBSU faţă de noile măsuri de relaxare care au fost hotărâre azi noapte”, a afirmat Alin Stoica într-o intervenţie telefonică la Digi 24. Prefectul a precizat că în cadrul şedinţei se va discuta despre identificarea acelor zone care se pot aglomera şi unde va fi obligatorie purtarea în continuare a măştii de protecţie. „Suntem în discuţii atât cu DSP cât şi cu Poliţia şi cu ISU să vedem dacă putem să identificăm şi să le şi precizăm într-o hotărâre. Ne gândim la zonele pietonale, de exemplu, ştim că în Centrul Vechi se pot crea aglomerări, mai ales că se vor deschide acum toate restaurantele, unele dintre parcuri, în weekend-uri se aglomerează, arterele comerciale de asemenea sunt destul de aglomerate, dar urmează să discutăm. Conform hotărârii pe zonele pe care le identificăm ca fiind cu potenţial de aglomerare se va institui obligativitatea purtării măştii în zonele respective”, a explicat prefectul. Acesta a menţionat că deciziile luate în cadrul şedinţei vor avea aplicabilitate imediată, subliniind că „nu sunt excepţii la excepţii, ci este zona de reglementare rezervată comitetelor pentru situaţii de urgenţă la nivel local”.”Începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în staţiile pentru transportul în comun, pieţe, târguri şi zonele în care sunt desfăşurate mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfăşurării acestora, precum şi alte zone cu potenţial de aglomerare”, prevede hotărârea adoptată de Guvern vineri seară.