Continuă scandalul în cazul pacienților sedați și legați de pat

Ultima actualizare:

    Potrivit medicului Gabriel Diaconu, o echipă ATI cuprinde medic, asistent medical specializat în ATI, infirmiere, dar și medici din alte specialități
Potrivit medicului Gabriel Diaconu, o echipă ATI cuprinde medic, asistent medical specializat în ATI, infirmiere, dar și medici din alte specialități

Este anchetă la Spitalul Județean din Sibiu după ce o fostă asistentă a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre modul în care erau tratați bolnavii de COVID internați la terapie intensivă. Sub protecția anonimatului, femeia a povestit că pacienții erau sedați în exces și legați de paturi. La scurt timp, și la Spitalul Județean din Arad a izbucnit un scandal și s-a lăsat cu sancțiuni, după ce rudele unor pacienți decedați au acuzat cadrele medicale de rele tratamente. Printre acestea, și sedarea.

Dezvăluiri cutremurătoare de la Spitalul Județean Sibiu

„Mult mai ușor să omori omul, să-l treci pe sedare, atunci nu-ți mai cere nici apă, nici mâncare, nici nu mai spune că-l dor oasele, capul. Interesul era să-i sedăm, să avem liniște și pace. Se făcea și tratamentul anti-COVID, dar primul obiectiv, era sedarea”, a povestit fosta angajată de la Sibiu, pentru publicația Turnul Sfatului. De asemenea, a declarat că pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, pentru a nu se agita.

Alt scandal a izbucnit la Spitalul din Arad

După aceste mărturisiri cutremurătoare, un alt scandal a izbucnit la Spitalul Județean din Arad. Șapte familii ale unor pacienți morți de COVID au reclamat rele tratamente, printre care și sedarea, ca să nu se agite. „M-am cutremurat și mi-am imaginat-o pe mama cum a stat acolo și ce s-a întâmplat cu ea. Exact substanțele și tratamentul care se dau acolo (n.r. la Sibiu) le-a primit și mama. Crunt!”, a declart la Digi24 Adriana Beldiman, fiica unei paciente decedate la Arad. Rudele altor pacienți morți au venit cu acuzații de malpraxis, inclusiv de mită. Ele urmează să fie analizate de Cologiul Medicilor. Până atunci, s-a lăsat cu sancțiuni, mai multor cadre medicale tăindu-li-se din salariu.

„Nu vă dați cu părerea dacă nu știți cum se îngrijește un bolnav la ATI!”

Psihiatrul Gabriel Diaconu îndeamnă, într-o postare pe Facebook, să nu ne grăbim să judecăm și să aruncăm cu piatra în medici, pentru că sedarea, ca și procedura contenționării (legării) pacientului, sunt normale într-o secție de terapie intensivă. „Contenția fizică se practică în contiguitate, deci împreună cu grade diverse de sedare, analgezie și relaxare. Intervenția la un pacient cu insuficiență respiratorie, unde drept complicație apare frecvent agitația/confuzia (urmată apoi de apatie) comportă oportunitatea medicală a contenționării DOAR acolo unde pacientul este la risc să se rănească, ori pe el, ori personalul medical”. „Nu uitați că un pacient care are tuburi, sondă va simți un disconfort și va încerca să smulgă aceste lucruri punându-și în pericol viață. În jurul pacientului sunt tot felul de dispozitive medicale, multe legate la gaze, aparate”, a precizat și Călin Cipăian, director medical la Spitalul Județean Sibiu.

Medicii sunt și ei traumatizați după un an greu

Gabriel Diaconu mai atrage atenția că progoana medicală nu rezolvă problemele din sistemul medical și că personalul din prima linie a fost extrem de traumatizat după acest ultim an greu de pandemie. „Eu însumi am ajutat, consiliat, uneori tratat colegi care s-au prăbușit psihic după atâtea zile și nopți de luptat pentru pacienți cu pneumonie COVID, unde supraviețuirea în ATI necesită manevre și intervenții, respectiv un număr imens de persoane-ore la fiecare caz. Voi, oamenii de rând, nu vă dați seama ce presupune asta. Și ce presupune impactul morții pentru medicul care a îngrijit”.

„Tatăl meu a murit, dar le-am mulțumit medicilor pentru efort”

Aceste afirmații vin din partea unei persoane care și-a pierdut recent tatăl pe un pat de spital. Cu toate acestea, psihiatrul Gabriel Diaconu nu a acuzat pe nimeni, pentru că știe și înțelege că medicii fac toate eforturile pentru salvarea pacienților. „Când tatăl meu a murit noi, familia, am mulțumit tuturor medicilor de la spitalul Babeș pentru toate eforturile făcute. Poate suna paradoxal, dar n-am nicio îndoială în sinea mea, în sufletul meu că acei oameni s-au luptat cu suferința tatei atâta cât s-au priceput ei, și au făcut acele gesturi medicale care să-i dea o minimă șansă, o minimă alinare în lupta cu starea lui terminală. Descrie protagonistul articolului din Turnul Sfatului diverse medicamente date, enumeră (inexact, și la limită ori prost transcris, ori prost transmis) diverse manevre care – vezi Doamne – ar fi probă irefutabilă a ”crimei”. Sunt baliverne din partea unei persoane care ori are o pregătire medicală rudimentară, și deci NU e de fapt cadru medical (dar a ascultat povești medicale), ori are o pregătire medicală rudimentară pentru că e la început de drum. Orice medic de ATI, dacă îi ceri să-ți spună ce i-a făcut unui bolnav, o să-ți recite lucruri care îți înfășoară mintea. Aceștia, specialiștii ATI, sunt trupele noastre de elită. Sunt o elită între elite, dacă medicii reprezintă una. Pe ATI-ști îi iau încă din primul an și-i antrenează să viseze și noaptea constante, medicamente, combinații, valori ale analizelor, proceduri și protocoale, manevre (nu doar de intubare a pacientului sau analgo-sedare, dar și montare de linii centrale, catetere, manevre de ALS – advanced life support – sau suport vital avansat)”, explică medicul, într-o postare mai lungă pe pagina sa de Facebook.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net