Copii sedați la creșă? Poliția face cercetări în Bumbești-Jiu, iar primarul va da afară vinovații

Ultima actualizare:

    Părinţii îşi duc copiii la creşă. Foto ilustrativ: arhiva click.rofoto: Click!
Părinţii îşi duc copiii la creşă. Foto ilustrativ: arhiva click.rofoto: Click!

Acuzații grave la o creșă din Bumbești-Jiu, județul Gorj! O mămică acuză două educatoare că i-ar fi administrat fiicei sale un sirop ca s-o adoarmă și a făcut plângere la Poliție pe această temă. Polițiștii au deschis un dosar penal și așteaptă rezultatul analizelor transmise la Institutul Mina Minovici din Capitală. Între timp, primarul orașului a demarat o anchetă la singura creșă din localitate și spune că va da afară vinovații fără drept de apel.

O tânără din Bumbești-Jiu a fost cea care a alertat polițiștii după ce fiica ei, în vârstă de 2 ani și 3 luni, avea des stări de somnolență. Femeia acuză angajatele creșei, plătite să aibă grijă de copii, că i-ar agresa și i-ar îndopa cu un sirop care să-i adoarmă. Tânăra a mers la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde i-a prelevat probe fiicei sale și acum așteaptă rezultatul analizelor. Două angajate ale singurei creșe din Bumbești-Jiu sunt vizate de anchetă.

Copii sedaţi cu Romergan 

Cele două femei sunt acuzate de mama fetiţei, în vârstă de 2 ani și 3 luni, că i-ar fi administrat copilei un sirop, Romergan, care s-o liniștească. Salariatele neagă toate aceste acuzații. „Nu este adevărat. Nu le-am dat acest sirop copiilor. În primul rând, dacă vreunul dintre copii se simte rău, sunăm imediat părinții să vedem ce le putem administra și, în al doilea rând, acest sirop nu este în creșă. Poate face parte din trusa de urgențe, dar noi nu l-am mai achiziționat din 2017. Folosim un alt sirop în caz de alergii sau alte urgențe, dar niciodată fără să discutăm cu părinții. Este exclus să le fi dat sirop copiilor să le provocăm somnolența. Exclus!”, a spus Rodica Lehner, medicul școlii.

Poliția a deschis o anchetă. „Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost sesizat de catre o femeie în vârstă de 27 de ani, din Bumbești Jiu, cu privire la faptul că la o creșă din localitate două educatoare i-ar fi administrat fiicei sale o substanță care i-ar provoca somnolență. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a transmis IPJ Gorj.

Anchetă la primărie

Primarul din Bumbești-Jiu a anunțat că va demara și el propria anchetă. Susține că a discutat cu asistentele și îngrijitoarele din creșă și au negat aceste acuzații. „Vom face și noi o cercetare administrativă. Marți dimineață vom merge acolo să vedem despre ce este vorba. Persoanele vinovate vor suporta consecințele dacă se va dovedi că este adevărat ce se spune. Nu voi tolera așa ceva. Dacă se vor confirma, aveți garanția că voi lua cele mai drastice măsuri. Voi merge până la desfacerea contractului de muncă”, a fost reacția primarului Constantin Bobaru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net