Copilul tău e agresiv? Iată cum procedezi

Copilul tău e agresiv? Iată cum procedezi

Ultima actualizare:

Evită pedeapsa fizică! Pedepsele aspre sunt principala cauză a comportamentului agresiv la copii. Părinţii şi adulţii, în general, sunt adevărate modele de urmat pentru copii.

Cum va reacţiona copilul tău, dacă tu, ca părinte, reacţionezi atunci când apare o situaţie dificilă, stresantă în familie, ţipând şi lovind? Dacă părintele răspunde cu agresivitate, în situaţiile frustrante, tensionate, copilul va învăţa şi va urma acelaşi model.

Fii atent la factori care declanşează agresivitatea şi la modul în care copilul reacţionează! Mo­­nitorizează dacă acest comportament se repetă şi dacă reacţia copilului este în concordanţă cu acel context.

Acordă-i atenţie şi afecţiune! Toţi copiii au nevoie de aceste două ingrediente fundamentale, pentru a stabili în viitor, relaţii interumane armonioase.

Această regulă importantă este valabilă mai ales pentru copiii mai mari, care au fraţi mai mici. Pentru primul născut, este foarte greu să înţeleagă, de ce odată cu venirea unui nou membru în familie, trebuie să împartă atenţia şi afecţiunea părinţiilor.

Monitorizează-i pro­gramele de televiziune şi felul în care se joacă! Atunci când urmăreşte anumite programe care includ un anumit nivel de violenţă, părintele trebuie să intervină şi să-i orienteze atenţia spre alte aspecte. În mod similar, atunci când copilul participă la jocuri brutale, părintele trebuie să intervină.

Încurajează-ţi copilul pentru a-şi exprima sentimentele şi emoţiile pe care le trăieşte! Vorbeşte deschis despre emoţii şi învaţă-l să-şi exprime sentimentele într-un mod deschis şi sănătos. Astfel va avea o metodă adecvată de a-şi descărca frustrarea şi furia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
ceas ora de vara jpg
1 sofran jpg jpeg
carabinieri jpeg
image png
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Katie Zacharia png
image
image