Copilul tău poate deveni erou: «Mami, vreau în fiecare zi aici!»
Ciprian este călare pe motocicletă, Matei face manevre de resuscitare, iar Alexandru mânuieşte furtunul încercând să stingă un incendiu. Pentru câteva ore, şi copilul tău poate deveni un erou în „Fabrica Iepuraşilor", ce tocmai s-a deschis pe Bulevardul Văcărescu. Pentru că vremea se anunţă şi azi mohorâtă, Click! vă spune unde îi puteţi duce pe cei mici fără să vă plouă.
La parter, în straie medievale, Erick duce o luptă pe viaţă şi pe moarte. Doi metri mai încolo, Ana se lasă pictată pe faţă.
Vizavi de ei, Mateiu învaţă dansul "mărului sănătos Bob" de la fata-clovn Bobolina.
E zi plină la "Fabrica Iepuraşilor", de la Hotelul Caro, prichindei cât vezi cu ochii, toţi învăţând câte ceva prin joacă.
De departe, unul dintre cele mai vizitate ateliere este cel al SMURD.
"Cei mici sunt foarte interesaţi de tot ceea ce prezentăm noi. Îi învăţăm să recunoască persoanele rănite şi să acorde primul-ajutor.
Afară îi aşteaptă şi motocicleta, şi elicopterul, sunt pur şi simplu fascinaţi", ne spune medicul Sorina Şovar.
Şi pentru că "fabrica" se află pe tărâmul lui "Bocănilă", aici totul se plăteşte cu iepuRONI (un iepuRON valorează 5 lei).
Dacă şi voi vreţi să vă aduceţi copilul aici, o mai puteţi face până pe 22 aprilie.
"Fabrica" e situată în incinta Hotelului Caro, pe Bd. Barbu Văcărescu nr. 164.
Accesul se face între orele 13.00 şi 21.00 (luni-vineri) şi între orele 10.00 şi 18.00 (în weekend).
Unele ateliere sunt gratuite, iar la altele taxa de intrare e între 2 şi 4 iepuRONI.
Anei Pîslaru îi place să fie pictată pe faţă
Maria Olteanu (10 ani) şi Ingrid Cristea (10 ani) s-au distrat cel mai bine în elicopterul SMURD
Nea Mitică, meşterul olar, îi învaţă pe cei mici să facă oale şi figurine din lut
Află mâine în Click! ce alte distracţii în aer liber îl aşteaptă pe copilul tău în vacanţa de Paşte.
Unde se mai pot distra cei mici dacă afară este urât
Veştile meteorologilor nu sunt atât de bune pentru astăzi, când maxima va atinge 13˚C, iar cerul va fi mai mult noros.
De mâine însă, soarele îşi arată timid faţa, iar joi mercurul va ajunge la 20˚C.
Din păcate, ploile sporadice se reîntorc chiar de vineri şi se înteţesc de Paşte. Click! vă spune unde îi puteţi duce pe cei mici când vremea e capricioasă.
Azi: Sun Plaza - expoziţie de şinşile şi iepuraşi, sesiuni foto cu animăluţele şi întâlniri cu Iepuraşul de Paşte.
Marţi: vizită la Muzeul Antipa, intrarea: gratuită pentru preşcolari, 5 lei pentru elevi.
Miercuri (ora 20.00): AFI Palace Cotroceni - concert Smiley, jocuri pentru copii, plimbări cu bărcuţele.
Sâmbătă (ora 10.00): Teatrul Ţăndărică - spectacolul pentru copii „Punguţa cu doi bani", biletele costă 10,5 lei (copii) şi 12,5 lei (adulţi).
Sâmbătă (ora 15.00) şi duminică (ora 15.00, 18.30): Circul Globus - spectacolul „D'ale bibicilor lui Caragiale", biletele costă între 35 şi 70 de lei.