Crescătorul de iepuri gigant este terapeut pentru copii

Ultima actualizare:
Un exemplar de 10 kg se vinde şi cu 500 de lei
Un exemplar de 10 kg se vinde şi cu 500 de lei

Se apropie Paştele şi ce cadou ar fi mai potrivit dacă nu un iepuraş. Dacă vă gândiţi la unul mic, alb şi pufos, ei bine iată că la mare căutare sunt Uriaşii Gri Germani. Un pui costă 150-200 de lei, în timp ce “tata” lor poate ajunge şi la 500 de lei.

Pentru Alin Podar creşterea iepurilor reprezintă pasiunea lui de-o viaţă. În decursul carierei de crescător de iepuri a deţinut exemplare din mai multe rase gigant, dar, în final, s-a specializat pe Uriaşul Gri German.

„Când eram mai mic, mi-am petrecut mult timp la ţară, acolo unde unchiul din partea tatălui avea iepuri, e adevărat, nu de rasă. Am crescut şi hamsteri, porci de Guineea, numai veveriţe cred că nu am avut, în rest cam orice fel de rozătoare. Însă cei ce mi-au plăcut cel mai mult au fost iepurii. Am început cu iepuri obişnuiţi, apoi am luat şi câteva rase precum Neozeelandezi, Berbec German, Uriaş. Am rămas însă cu cei din rasa Uriaş Gri German”, spune crescătorul de iepuri, citat de adevarul.ro.


    Un exemplar de 10 kg se vinde şi cu 500 de leiFoto: Facebook/ Iepuri Uriasi Alin Podar
Un exemplar de 10 kg se vinde şi cu 500 de leiFoto: Facebook/ Iepuri Uriasi Alin Podar

Tânărul din Alba participă în ultima vreme şi la concursuri de specialitate, unde exemplarele pe care le deţine sunt foarte apreciate. La finalul lunii ianuarie 2019 a participat cu şase exemplare la expoziţia zonală ”Cupa Unirii” organizată în comuna Unirea, unde a obţinut un punctaj foarte bun. Acest rezultat se datorează atenţiei deosebite cu care selecţionează cele mai bune exemplare.

„Un iepure perfect, frumos, cu care să pot merge la concursuri, trebuie să deţină câteva caracteristici importante cum ar fi ţinuta iepurelui, eleganţa, dimensiunea şi poziţia urechilor, dar şi kilogramele”, explică crescătorul de iepuri din Alba.

La hrănirea acestora foloseşte pătrunjel, ovăz, orz, granule, vitamine, precum şi salcie. Pe lângă alimentaţie, tânărul utilizează şi o reţetă proprie în ceea ce priveşte apa pe care o dă animalelor.

Obţinerea unor exemplare de succes se datorează şi procedurii speciale aplicate montei, proces în cursul căruia femela este dusă obligatoriu la mascul în cuşcă şi nu invers. Iepurii ajung la maturitate la vârstă de opt luni, în cazul femelelor, şi zece luni, la masculi.

Un iepure din rasa gigant ajunge la o greutate medie de 8 kilograme, dar, în multe situaţii, se poate ajunge chiar şi la 10 kilograme. Preţul unui exemplar matur pleacă de la 500 de lei, în timp ce un pui se vine cu 150 – 200 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net