Crimele din Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă după ce a găsit-o pe Alexandra vorbind la 112. Poliţia ar fi avut timp să intervină

Ultima actualizare:
Alexandra Măceșanu a fost omorâtă la doar 15 ani
Alexandra Măceșanu a fost omorâtă la doar 15 ani

Cinci, nu trei apeluri disperate la 112, care în final s-au soldat cu neputinţă din partea oamenilor legii şi o crimă oribilă, petrecută cu buna ştiinţă a poliţiştilor din Olt. Agresorul Alexandrei a părăsit locuinţa din Caracal, unde o ţinea sechestrată pe fată şi s-a plimbat două ore prin oraş, timp suficient pentru ca poliţiştii să intervină. Însă nu au făcut-o.

Alexandra Măceşanu a apelat de cinci ori numărul de urgenţă şi a vorbit cu poliţistul care s-a ocupat de caz. Primul apel a fost dat la 11:05, a durat 45 de secunde, pentru că s-a întrerupt,  al doilea a fost efectuat un minut mai târziu, apoi la 11:12, iar convorbirea a ţinut 2 minute şi 20 de secunde. În acest timp fetei i s-a cerut să se liniştească şi a fost asigurată că un echipaj de poliţie a plecat spre ea.

Următoul apel disperat a venit la la 11:23 şi a durat 38 de secunde, moment în care adolescenta a povestit că niciun echipaj de poliţie nu şi-a făcut apariţia. Convorbirea s-a încheiat cu cuvintele “vine, vine!”.  Agresorul se întorcea de la farmacie, pentru că i se făcuse milă de fată şi ar fi plecat să cumpere cremă pentru a-i  trata rănile pe carei le provocase la mâini. 

După ce a fost prinsă vorbind la telefon în jurul orei 12.00, fata a fost lovită cu putere şi a căzut la pământ inconştientă.

Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Dincă a părăsit locuinţa şi timp de două ore s-a plimbat prin oraş, fiind surprins de camere inclusiv când aruncă o parte din bijuterii în curtea unui hotel din Caracal. Potrivit aceloraşi surse, agresorul a stat între orele 12.00 şi 14.00 în oraş, apoi a revenit şi a găsit-o pe fată decedată, după care i-a ars cadavrul.

Cum a reuşit Alexandra să pună mâna pe telefon pentru a suna la 112


    Alexandra Măceșanu a fost omorâtă la doar 15 aniFoto: arhivă personală
Alexandra Măceșanu a fost omorâtă la doar 15 aniFoto: arhivă personală

Alexandra a reuşit să găsească un telefon mobil în locul în care a fost sechestrată după ce agresorul său a plecat la farmacie. Fata a relatat că este legată şi că a fost violată.

„La ora 11.23, Măceşanu Alexandra a revenit cu un nou apel la 112, de pe acelaşi număr de telefon, sesizând aceleaşi aspecte, motiv pentru care dispecerul IPJ Olt a redirecţionat apelul către dispeceratul Poliţiei Municipiului Caracal, solicitând măsuri urgente. După primirea apelului de la ora 11.12. dispecerul Poliţiei Municipiului Caracal a transmis sesizarea către patrula de ordine publică pedestră, care acţiona în zona 7 Caracal, (...) adresă pe care aceasta a furnizat-o de o carte de vizită găsită la locul unde se afla”, se arată în raportul MAI.

Cartea de vizită îi aparţinea unui inginer de cadastru

De asemenea, fata a dat mai multe detalii legate de curtea imobilului în care se afla şi a precizat că nu poate părăsi locul, întrucât acolo se află mai mulţi câini lupi dezlegaţi, de care îi este teamă.

Întrucât a existat o neconcordanţă între adresa indicată de Alexandra şi cea unde se afla, agenţii de poliţie au revenit la Poliţia Municipiului Caracal şi au raportat evenimentul şefului Biroului Investigaţii Criminale.

Ulterior, fata a fost sunată, iar poliţistul a încercat să o calmeze şi i-a cerut să spună dacă ştie unde se află şi ce vede în jurul ei.

„Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că în acea curte se afla un brad, un nuc, o maşină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri şi mai mulţi câini lupi dezlegaţi. În continuare, poliţistul a întrebat-o dacă are reţea internet pe telefonul de pe care vorbeşte şi răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, şeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului şi dacă poate să iasă din casă şi din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roşie şi nu poate ieşi din încăpere deoarece este legată şi afară sunt câini lupi”, se arată în raportul MAI ce prezintă dinamica discuţiei dintre Alexandra şi ofiţerii de poliţie, atunci când fata a sunat la 112.

În acelaşi document se mai arată că discuţia s-a încheiat atunci când pe fundal se auzea lătrat de câini şi fata a spus că nu mai poate vorbi, deoarece bărbatul s-a întors. Adolescenta a precizat şi că a fost violată de bărbat.

Anchetatorii l-au dus luni, 29 iulie, pe Gheorghe Dincă la Caracal, pentru reconstituirea celor două crime pe care le-a recunoscut. Gheroghe Dincă va fi dus la locurile unde a săvărşit crimele, dar şi acolo unde se presupune că a aruncat cel puţin una dintre victime.

Citește și:

Gheorghe Dincă, acuzat de omor calificat. Alexandra a fost ucisă în jurul orei 12, după ce a fost prinsă cu telefonul

Crima de la Caracal. Chipuri împietrite de durere şi lacrimi amare după ce monstrul din Olt şi-a recunoscut faptele

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net