Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spital! Vezi ce a păţit
Omul de afaceri Cristi Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, a fost dus, sâmbătă seară, de la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, după ce a acuzat dureri toracice, susțin surse medicale.
Potrivit surselor citate, Borcea a fost adus cu o ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, după ce a acuzat dureri toracice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ora transmiterii acestei știri, el se află în unitatea sanitară unde este supus mai multor investigații medicale.
Cristian Borcea a fost transferat, la sfârșitul lunii mai, de la Slobozia la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat și Gigi Becali, după ce Judecătoria Medgidia a decis că acesta poate executa pedeapsa în regim semideschis. Alături de Borcea a fost transferat și Victor Becali.
Cât timp a fost încarcerat la Penitenciarul Slobozia, unde este regim închis, Borcea a fost transferat de mai multe ori la Spitalul-Penitenciar Poarta Albă, din cauza unor probleme medicale, ultima dată ajungând acolo în 18 aprilie. El a rămas atunci internat la Spitalul-Penitenciar Poarta Albă până în 6 mai.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.