Cu cât va crește salariul minim de la 1 iulie 2026. Anunțul făcut după ședința de Guvern
Guvernul a stabilit noul nivel al salariului minim, o decizie așteptată de milioane de angajați din România. Măsura intră în vigoare din această vară și aduce venituri mai mari pentru cei plătiți la nivelul minim pe economie.

Românii vor primi mai mulți bani la leafă începând din această vară, după ce Guvernul a aprobat noul nivel al salariului minim. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de Guvern, într-un moment așteptat de milioane de angajați din țară.
Premierul Ilie Bolojan a susținut declarații joi seară, 12 martie, la ora 21:30, la finalul ședinței de Guvern, alături de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Nadina Dogioiu.
Salariul minim, majorat
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și urmează să fie trimis în Parlament pentru dezbatere și vot. Executivul a aprobat și creșterea salariului minim începând cu 1 iulie 2026. Salariul brut va urca de la 4.050 lei la 4.325 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de 275 de lei.
Între timp, Partidul Social Democrat a transmis joi că miniștrii săi „vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de premierul Bolojan, în elaborarea acestui act normativ esențial pentru economia românească”, potrivit antena3.ro.































