Cu o zi înainte de sentință, Monica Iacob Ridzi spune că e grav bolnavă

Ultima actualizare:

    Monica Ridzi
Monica Ridzi

Monica Iacob Ridzi a postat, duminică, 15 februarie, pe blog, cu o zi înainte de decizia finală în dosarul său de corupție, un text în care vorbește, printre altele, despre problemele sale de sănătate.

„Din păcate, acești ultimi șase ani din viață și-au pus amprenta definitiv asupra vieții și familiei mele. Sunt șase ani în care bolile pe care le aveam s-au agravat și au apărut și altele noi. Sunt șase ani în care am alergat între spitale, avocați, experți, instanță și iar spitale”, spune Ridzi.

”Mi-aș dori ca, nu aspectele medicale să primeze în decizia instanței, ci probele din dosar, care dovedesc nevinovăția mea, dar am depus și rapoartele medicale instanței pentru a dovedi că, din păcate, situația mea medicală este foarte gravă”, scrie Ridzi.

Luni, instanța supremă va da sentința în dosarul în care Ridzi este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009, de Ziua Naţională a Tineretului, când aceasta era ministru al tineretului şi sportului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Polițiști pe cal in Danemarca FOTO Shutterstock
avere bani bogati 1200x900 jpg
romantism 0 jpeg
dimitrisvetsikas1969 column 2001077 jpg
loc parcare foto Primăria Braşov
loto istock jpg
aeroportul baneasa 1 foto cnab jpeg
milankimdang nepal 3390257 jpg
image
image