Cu ţânţarii la judecată, edilii stropesc trandafirii

Ultima actualizare:

    Situaţie fără precedent în Capitală: Primăria Generală protejează plantele  din parcuri, nu şi populaţia, de invazia insectelorFoto: Dorin Constanda
Situaţie fără precedent în Capitală: Primăria Generală protejează plantele din parcuri, nu şi populaţia, de invazia insectelorFoto: Dorin Constanda

În plină vară, bucureştenii sunt nevoiţi să umble prin parcuri îmbrăcaţi în straie cu mâneci lungi şi cu soluţii de ţânţari în buzunare. Edilii Capitalei n-au reuşit nici acum să semneze un contract de dezinsecţie. În tot acest timp, plantele din parcuri o duc bine mersi, fiind stropite contra dăunătorilor o dată la trei săptămâni.

Edilii Primăriei Generale nu fac rabat când vine vorba de întreţinerea spaţiilor verzi din oraş. Ăsta nu e un lucru rău, căci pe bucureşteni îi încântă când văd plantele râzând în soare, printre atâtea betoane. Florile, arborii şi arbuştii din toate parcurile aflate în administrarea autorităţilor locale sunt stropite o dată la fiecare trei săptămâni împotriva dăunătorilor vegetali, prin grija angajaţilor Centrului pentru Protecţia Plantelor. Numai că sănătatea populaţiei a fost lăsată de izbelişte încă din decembrie 2015, când contractul de dezinsecţie şi deratizare a expirat. De atunci şi până acum, edilii nu au reuşit decât să demareze procesul de selecţie a unui nou operator privat, care să se ocupe cu stârpirea insectelor şi şobolanilor în următoarele 18 luni. Deşi la 8 iunie edilii ar fi trebuit să facă un pas important în finalizarea licitaţiei, deschizând ofertele firmelor înscrise, totul s-a decalat din cauza unei contestaţii depuse de una dintre societăţile înscrise în cursă.

SC Coral Impex, din Ploieşti, a atacat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) caietul de sarcini aferent licitaţiei. Instituţia de arbitraj a admis plângerea şi a cerut Municipalităţii să modifice documentaţia de atribuire, în termen de zece zile de la comunicare. Pentru continuarea circului, în defavoarea bucureştenilor, Primăria Capitalei poate contesta şi ea această decizie, tot în termen de zece zile.„Condiţiile din caietul de sarcini erau aberante. Nu am fost de acord cu modalitatea de constituire a garanţiei de bună execuţie. În plus, au cerut să facem dovada că avem în conturi vreo două milioane de euro, bani din care să efectuăm tratamente şi, ulterior, să fim decontaţi din trei în trei luni”, ne-a spus Alexandru Badea, managerul firmei.În timp ce edilii se ceartă cu ofertanţii, bucureştenii sunt ameninţaţi de maladii infecţioase transmise de ţânţari (meningoencefalita), şobolani (leptospiroza) şi căpuşe (boala Lyme).

Ce tratamente se fac acum


    Foto: Dorin Constanda
Foto: Dorin Constanda

Angajaţii Centrului pentru Protecţia Plantelor Bucureşti au efectuat săptămâna aceasta cel de-al patrulea tratament pentru combaterea dăunătorilor vegetali. Aceştia acţionează în toate parcurile publice administrate de primării, în special pentru protejarea plantelor şi arborilor de asaltul acarienilor, omizilor, ruginei, manei şi făinării florilor. „Acţionăm şi la sesizările cetăţenilor, în special atunci când ne confruntăm cu o invazie de ploşniţe de cereale şi omizi păroase. Avem maximum 12 echipaje, cu care trebuie să acoperim tot Bucureştiul, însă nu avem în atribuţii combaterea ţânţarilor şi căpuşelor”, ne-a spus inginer Tudorel Popa. Instituţia subordonată Primăriei Generale are un buget de 4,16 milioane de lei în 2016.

Ce faci dacă te muşcă o căpuşă

O reală ameninţare în parcurile din întreaga ţară este îmbolnăvirea cu borelioză (boala Lyme), cauzată de muşcăturile căpuşelor. Trebuie să ştii că nu orice căpuşă e purtătoare de paraziţi periculoşi, de aceea nu intra în panică şi, mai ales, nu îndepărta singur insecta din zona în care se află. Riscul cel mai mare este ca părţi din corpul acestui parazit să rămână sub piele şi să ajungă în sânge. Prezintă-te la orice spital de urgenţă, fiindcă îndepărtarea în siguranţă a unei căpuşe se face cu ustensile speciale. Medicul dezinfectează zona afectată şi ar putea recomanda un tratament profilactic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
insula testoaselor jpg
diferenta dintre vreme si clima jpg
Lina Medina 2 jpg
bataie intre doctorite jpg
muraturi freepik png
crestere salarii jpg
mihaela bilic instagram jpg
toma gheorghe cel mai batran criminal in serie din romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net