Cui rămâne averea moştenită de Mitzura Arghezi
Mitzura Argezi a murit marţi dimineaţă (27 octombrie), la vârsta de 90 de ani. Fiica lui Tudor Arghezi se afla la un cămin de bătrâni din luna august. Una dintre problemele ridicate şi înainte de moarte Mitzurei Arghezi a fost cui rămâne averea pe care aceasta a moştenit-o de la tatăl ei.
Mitzura Arghezi a moştenit de la tatăl ei, poetul Tudor Arghezi, manuscrisele acestuia, dar şi domeniul Mărţişor. În luna septembrie, au apărut zvonuri că Mitzura Arghezi a dispărut şi că ar fi fost internată la un cămin de bătrâni pentru a i se lua averea. Criticul literar Eugen Simion a clarificat însă problema şi a explicat, în cadrul emisiunii "Jocuri de putere", de la Realitatea TV, că nu există nici un pericol ca moştenirea să fie înstrăinată. Manuscrisele lui Tudor Arghezi se aflau, atunci, o parte la Mitzura Arghezi, iar cealaltă parte la un centru de studii care a promis că le va dona Academiei Române.
"Despre testamentul lui Arghezi...totdeauna când e o problemă de moştenire, apar nepoţi, veri, apare o adevărată învălmăşeală. Am citit prin ziare şi apoi m-am informat, e vorba de Mitzura Arghezi, am vizitat-o în urmă cu câteva luni, interesat de soarta manuscirselor poetului, pentru academie. Cel puţin la fel de valoroase ca cele ale lui Eminescu. Unele se găsesc la doamna Mitzura, altele, cele care erau la Baruţu Arghezi, sunt la Arad, la soţia fiului poetului. La Arad există un centru de studii Arghezi, sunt între 5000 şi 8000 de documente necunoscute. A găzduit familia Arghezi şi îi ajută acolo şi mi-au promis că le vor dona Academiei Române", a declarat Eugen Simion, pentru realitatea.net.
Mitzura Arghezi a lăsat prin testament volume din opera tatălui editurei Minerva
În plus, Mitzura Arghezi şi-a făcut un testament în care i-a lăsat unui redactor de la Editura Minerva, Traian Radu, 11 volume cu opera lui Arghezi. Traina Radu a fost cel care a internat-o la azil, iar conducerea Academiei Române şi Eugen Simon s-au asigurat că manuscrisele sunt pe mâine bune.
"Doamna Mitzura Arghezi a făcut un testament în care îi lasă domnului Traian Radu, un vechi şi stimat redctor de la Editura Minerva şi care ne-a pregătit nouă 11 volume cu opera lui Arghezi. Traian Radu a internat-o pe Mitzura Arghezi la Căminul Comunităţii Evreieşti, nu a răpit-o nimeni şi, împreună cu conducerea Academiei Române, îi vom face o vizită, pentru că ne interesează foarte mult ce se întâmplă cu fiica lui Arghezi şi cu manuscrisele. Acolo sunt «izvoarele» noastre", a mai spus criticul literar.
Cât despre domeniul Mărţişor, Eugen Simion a anunţat că are "Domeniul Mărţişor este intabulat, este proprietatea statului românesc, este la adăpost".
Mitzura Arghezi a murit marţi
Mitzura Arghezi a murit marţi (27 octombrie), la vârsta de 90 de ani. Născută pe 10 decembrie 1924, fiica lui Tudor Arghezi a fost balerină şi actriţă. Ea a jucat în peste 100 de piese de teatru şi 18 filme, pentru care "Titanic Vals" (1964) şi "Secretul lui Bachus" (1984).
Mitzura Arghezi s-a făcut remarcată şi în politică. Ea a fost aleasă de două ori în funcţia de deputat român, între 1996 şi 2000 şi 2000 şi 2004, pe listele partidului PRM. În perioada 2005-2010, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din partea PRM.
Pe parcursul întregii sale vieţi, Mitzura Arghezi a contribuit la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale pe care a preluat-o de la tatăl său. Aceasta a susţinut Muzeul Naţional al Literaturii Române în toate activităţile culturale organizate şi desfăşurate fie la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, al cărei custode a fost în ultimii 40 de ani, fie în cadrul evenimentelor organizate la sediul acestuia