Cum arăta Liviu Dragnea pe vremea când bătea la tobe într-o trupă rock, în facultate

Ultima actualizare:

    Desenul-afiş cu cei trei membri ai formaţiei EGO. În mijloc se află actualul şef al PSDFoto: soundclick.com
Desenul-afiş cu cei trei membri ai formaţiei EGO. În mijloc se află actualul şef al PSDFoto: soundclick.com

În timpul studenţiei, Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a cochetat cu muzica rock. Mustăcios şi în tinereţe, Dragnea a fost baterist în timpul facultăţii, într-o formaţie compusă din trei membri. Colegii de trupă şi de facultate au ajuns după 20 de ani acţionari majoritari ai societăţii Tel Drum, firma de asfaltări abonată la contractele cu Consiliul Judeţean Teleorman, condus până în 2012 de Liviu Dragnea.

Legătura dintre Liviu Dragnea şi compania Tel Drum a fost dezvăluită, în premieră, de ziarul „Adevărul“, în 2011. Consiliul Judeţean Teleorman, condus atunci de Liviu Dragnea, a ajuns în centrul unui scandal cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a acuzat instituţia că ar fi aranjat licitaţiile cu bani europeni, cu dedicaţie pentru firma Tel Drum. În urmă cu şase ani, Tel Drum era deţinută de Lucian Liviu Dobrescu şi Mugurel Gheorghiaş, doi ”necunoscuţi”, după spusele lui Dragnea. Aflat în centrul scandalului cu posibile licitaţii trucate, şeful Consiliului Judeţean declara că nu are nicio legătură cu această firmă, ba mai mult, afirma răspicat că nici nu-i cunoaşte pe acţionari.

„Adevărul“ dezvăluia în premieră, tot acum şase ani, că acţionarii majoritari de la Tel Drum nu erau deloc nişte necunoscuţi pentru actual şef al PSD. Lucian Liviu Dobrescu şi Mugurel Gheorghiaş erau doi foşti colegi de facultate de-ai lui Liviu Dragnea. Mai mult, baronul de Teleorman cântase în urmă cu 25 de ani în aceeaşi formaţie cu acţionarii firmei Tel Drum.“Îşi ţineau sculele la etajul 4 din Căminul P14”

“Adevărul” prezintă şi un desen-afiş conceput pentru membrii formaţiei EGO. În stânga şi în dreapta sunt reprezentanţi Liviu Dobrescu (zis “Şobo”) şi Mugurel Gheorghiaş (“Melcul”). În centru apare Liviu Dragnea (căruia colegii de facultate îi spuneau Livache). În partea de jos a desenului, cele trei cercuri reprezintă numele stilizat al formaţiei. Dezvăluirea a plecat de la un comentariu al unui cititor, care a a semnalat că „Dragnea a intrat la facultate şi a rămas repetent în anul patru. Ceilalţi doi au intrat în 1983, dar erau prieteni şi colegi de trupă, cântau în trupa EGO. «Şobolanul» şi «Mugurel» erau chitarişti, iar «Livache» Dragnea - toboşar.  Îsi ţineau sculele la oficiul de la etajul 4 din Căminul P14”.

Reporterii „Adevărul“ au verificat, la Politehnica Bucureşti, dacă Dragnea, Dobrescu şi Gheorghiaş au fost colegi. Un cadru didactic de la Politehnica Bucureşti a confirmat informaţia, răsfoind arhivele, şi a precizat că Dobrescu şi Gheorghiaş au fost colegi de grupă la Facultatea de Transporturi - secţia Autovehicule Rutiere a Institutului Politehnic Bucureşti, între 1982 şi 1987, iar Dragnea a urmat aceleaşi cursuri, dar în generaţia cu un an mai mare. 


    Lucian Dobrescu, chitarist în trupa în care Dragnea rupea tobeleFoto: soundclick.com
Lucian Dobrescu, chitarist în trupa în care Dragnea rupea tobeleFoto: soundclick.com

Repetau într-o cameră din Regie

În facultate, Liviu Dragnea, Lucian Dobrescu şi Mugurel Gheorghiaş au împărţit aceeaşi cameră de cămin pentru repetiţii şi au cântat în trupa pe care au intitulat-o EGO. După facultate, drumurile celor trei foşti colegi de trupă s-au despărţit. Dragnea ajunsese în 2011 preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Cei doi foşti colegi ai baronului de Teleorman, Mugurel Sorin Gheorghiaş şi Liviu Lucian Dobrescu, au devenit în 2006 acţionari majoritari la Tel Drum, cu 44%, respectiv 43,9%, cumpărând acţiunile de la Marian Fişcuci, care fusese coleg de liceu cu Dragnea.  

Asculta Pink Floyd, Deep Purple şi AC/DC


    Ian Paice, legendarul baterist al trupei rock britanice Deep Purple, unul dintre idolii lui Liviu DragneaFoto: Guliver/GettyImages
Ian Paice, legendarul baterist al trupei rock britanice Deep Purple, unul dintre idolii lui Liviu DragneaFoto: Guliver/GettyImages

Într-un interviu acordat în decembrie 2016 pentru adevarul.ro, Liviu Dragnea a vorbit şi despre preferinţele sale muzicale. "Când mergeam la discotecă, ascultam muzica de-acolo", ăşi amintea politicianul. "În schimb, când eram în cămin, ascultam Pink Floyd, în primul rând, Jethro Tull, Led Zeppelin, Dire Straits, destul de mult Deep Purple, Creedence Clearwater Revival, Emerson Lake & Palmer, AC/DC, Genesis, Yes foarte mult. Ascultam şi Phoenix, şi Sfinx, şi Mondial, Compact. În general, ascultam rock psychedelic – era atunci un curent. Începuse să apară spre sfârşitul facultăţii new wave, un stil mai dinamic, mai sacadat, mai ritmat", povestea Dragnea.


    În 2017, Liviu Dragnea a reuşit
În 2017, Liviu Dragnea a reuşit

Citeşte întreaga dezvăluire pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net