Cum rezistă locuitorii din Măldărești. Groapa de gunoi arde de 11 zile
Este alertă în comună Măldăreşti din Vâlcea, unde groapa de gunoi arde de 11 zile fără ca pompierii să poată lichida incendiul. Fumul gros s-a răspândit în toată zona, iar oamenii s-au plâns că nu mai pot respira.
Procurorii au deschis dosar penal în cazul incendiului de la depozitul de deşeuri pentru distrugere şi alte infracţiuni privind protecţia mediului şi Legea apelor.
Pompierii se luptă de câteva zile să stingă focul, iar până acum sute de autospeciale cu apă şi spumă au ajuns la intervenţie, dar în zadar.
“Masca de gaze ... altfel n-ai cum! În perioada asta de 11 zile de când a luat foc groapa de gunoi nu ai altă şansă de supravieţuire. Să vă aduc nişte analize medicale făcute la spitalul de pneumologie de la spitalul de la Mihăeşti?”, spune un localnic, potrivit stirileprotv.ro.
“Sunt deşeuri de tot felul! Inclusiv deşeuri petroliere, au fost aduse şi deşeuri medicale, am înţeles, tot felul de deşeuri, deşeuri de la abatoare, tor ce s-a putut aduce, s-a adus aicea! Oamenii se simt rău datorită fumului care este, persoanele care deja aveau probleme de respiraţie, erau astmatice sau se simt foarte rău”, a declara Costel Moța, consilier local.
Însoţită de un echipaj mobil pentru analize, şefa de la ministerul mediului a sosit între sătenii din Măldăreşti pe o ploaie măruntă.
Groapa de gunoi avea autorizaţie de funcţionare până pe 16 iulie şi trebuia ca până acum să fie închisă şi ecologizata, adică terenul pe care sunt depozitate deşeurile să fie acoperit cu un strat de pământ. România ar fi trebuit să închidă toate gropile de gunoi neecologice încă de acum 5 ani. Dacă nu reuşeşte până în decembrie, putem fi amendaţi de Comisia Europeană, cu 200.000 de euro pe zi.