De ce i se spune lui Ludovic Orban „Pompierul Atomic”
Ludovic Orban este al doilea „Pompier Atomic” al țării, după Klaus Iohannis. Acest apelativ a fost folosit de Marcel Ciolacu în timpul dezbaterilor din Parlament pe marginea moțiunii de cenzură. Uite de ce i se spune așa și de unde a pornit totul!
Dezbaterile din Parlament cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului se transformă într-un adevărat circ. După ce Victor Ponta l-a acuzat pe Ludovic Orban că a mers la o clinică de dezalcoolizare, vine rândul lui Marcel Ciolacu să arunce cu cuvintele. Liderul PSD a vorbit la adresa premierului numindu-l „Pompierul Atomic”. Nu este o jignire, ci un apelativ folosit prima oară de președintele țării Klaus Iohannis, iar apoi de europarlamentarul Rareș Bogdan.
Lui Ludovic Orban i se spune, mai nou, și „Pompierul Atomic”. La fel și președintelui Klaus Ionahhis. Acest apelativ a fost folosit de Marcel Ciolacu, președintele interimar PDS, în cadrul dezbaterilor care au avut loc în Parlament cu ocazia inițierii moțiunii de cenzură.
Primul pompier atomic al țării a fost și este Klaus Iohannis. El însuși s-a autointitulat așa când a declarat că a prevenit prăbușirea României. „Avem, după trei ani de PSD, România pusă în dificultate și vom rezolva. Sunt un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbușească România. Se poate clasifica și așa”, a spus Klaus Iohannis.
Al doilea pompier atomic vine tot din rândurile PNL și este chiar liderul formațiunii, premierul Ludovic Orban. De data aceasta, fostul jurnalist și actualul europarlamentar Rareș Bogdan l-a numit în acest fel într-un discurs susținut în cadrul Consiliului Național al partidului. Potrivit hotnews.ro, el le-a spus miniștrilor că ar trebui să se roage zilnic pentru Orban, „pompierul atomic”, care comunică atunci când ei refuză să o facă. „Să faceți rugăciuni zilnice pentru sănătatea lui Ludovic Orban. Să îi mulțumiți lui Ludovic Orban din trei motive: pentru că v-a invitat să faceți parte din guvern (…), pentru că m-a invitat și m-a susținut să intru în PNL și m-a scos din presă, că dacă rămâneam nu știu pe unde scoteai cămașa după câteva emisiuni (…) Și să-i mai mulțumiți pentru că Ludovic Orban este un pompier atomic și comunică de multe ori și pentru dumneavostră. (…) Dacă nu comunicați, creați o problemă PNL, nu doar dumneavoastră și premierului. Bucurați-vă că aveți paratrasnetul și omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră refuzați comunicarea”, a spus Rareș Bogdan în discursul susținut la Consiliul Național al PNL
Cine este Pompierul Atomic – un film de comedie din 1952
Pompierul Atomic este un film de comedie mexican, realizat în anul 1952 de regizorul Miguel M. Delgado, protagoniști fiind actorii Cantinflas, Eduardo Alcaraz și Roberto Soto.
Un modest vânzător de ziare primește, într-o zi, vizita unei fetițe a cărei mamă a murit în junglă. Din scrisoarea pe care aceasta o avea la ea, află că este fetița fostului său prieten Silverio care și-a părăsit familia cu patru ani în urmă plecând în junglă, unde spera să se îmbogățească. Ceea ce s-a și întâmplat. Pe patul de moarte Silverio cheamă un avocat și lasă prin testament toată averea fetiței sale, rosario.
Pentru că trebuia să aibă grijă de copilă, vânzătorul de ziare hotărăște să devină pompier. Pe urmele moștenirii fetiței erau și niște bandiți. Unul dintre ei lucrase cu Silverio în junglă și spera sp pună mâna pe averea copilei printr-un fals. Întâmplarea face ca pompierul să schimbe departamentul și să devină șeful poliției din cel mai periculos cartier, unde se ascundeau și acționau bandiții ce urmăreau banii fetei. Proaspătul comandant de poliție îi demască și îi pedepsește.
Citește și: