De ce s-a spânzurat interlopul constănţean Ursoi. A fost campion la kickboxing
Nimeni nu se aştepta să-şi pună capăt zilelor! Marius Ursoi, fost sportiv care în urmă cu aproape 20 de ani a fost campion la kickboxing şi care a fost implicat în mai multe scandaluri, s-a spânzurat, marţi seară, în curtea locuinţei sale din Eforie Nord. El urma să fie arestat, întrucât încălcase regulile controlului judiciar.
Interlopului Marius Ursoi i se întocmise dosar penal în care era acuzat că şi-a snopit iubita în bătaie. În urmă cu câteva zile, Judecătoria Constanţa a decis înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, după ce Marius Ursoi a încălcat regulile, vizitându-şi iubita la locul de muncă al acesteia. Interlopul constănţean a contestat hotărârea Judecătoriei, iar joi Tribunalul Constanţa urma să dea o soluţie definitivă.
Scandal cu o poliţistă
Interlopul mai avea la activ episoade în care se comportase violent. Acum patru ani, în cartierul constănţean Poarta 6, o poliţistă se plimba pe strada Lirei împreună cu soţul şi copilul lor de două luni. O şoferiţă şi-a lăsat portiera deschisă, blocând trotuarul, iar în momentul în care poliţista i-a cerut s-o închidă, ca să poată trece cu căruciorul, femeia l-a lovit pe soţ. Întreaga ceartă a degenerat, iar şoferiţa, care era soţia interlopului Marius Ursoi, a chemat întăriri. Acesta a venit imediat la faţa locului cu întăriri, luându-i la bătaie poliţistă şi pe soţul ei. În altercaţie a fost rănit şi copilaşul de numai două luni, deoarece căruciorul a fost răsturnat. Poliţista şi familia acesteia au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa pentru îngrijiri medicale. Interlopul Marius Iulian Ursoi a fost reţinut atunci de anchetatori pentru 24 de ore.
Bătaie cu săbii la hotel
În octombrie 2006, Ursoi s-a numărat printre interlopii care au devastat Hotelul Flora din staţiunea Mamaia, la care Radu Mazăre, fost primar al Constanţei, şi Nicuşor Constantinescu, fost şef al Consiliului Judeţean, erau acţionari. Sub privirile îngrozite ale turiştilor, hotelul a fost atunci scena unei bătăi cu topoare şi cu săbii între interlopi.