De la 1 mai, românii pot merge în Canada fără viză. Care sunt condițiile

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Curând, vizele pentru a intra în Canada vor deveni de domeniul trecutuluiFoto: Getty
Curând, vizele pentru a intra în Canada vor deveni de domeniul trecutuluiFoto: Getty

Ambasada Canadei la București a transmis că începând cu data de 1 mai 2017, ora 16.00, persoanele care au cetățenie română care au avut în ultimii zece ani o viză canadiană sau dețin o viză ce permite intrarea în Statele Unite, pot călători în Canada fără acest document.

Digi 24 anunță, în baza informațiilor transmise de Ambasada Canadei la București că nu este necesară decât completarea unei cereri pentru o Autorizație electronică de călătorie (eTA). Acest lucru este valabil însă doar pentru persoanele care deține una dintre vizele mai sus menționate.

Cetățenii români care nu îndeplinesc aceste condiții, vor avea în continuare nevoie de viză pentru a intra sau reintra în Canada cu automobilul, autocarul, trenul, caporul sau la bordul unui vas de croazieră, precizează sursa citată.

eTA are termen de valabilitate pe o perioadă de cinci ani și le permite călătorilor să meargă în Canada cu avionul oricât de frecvent, dar pe perioade scurte (până în șase luni consecutive), pentru studii, tranzitarea printr-un aeroport canadian, vizite turistice sau călătorii de afaceri. În general, aurotizația electronică este acordată în câteva minute după depunerea cererii.

Din decembrie 2017, Guvernul canadian dorește să elimine complet regimul de vize pentru toți românii. Dacă măsura va intra în vigoare, nimeni nu va mai avea nevoie de viză pentru a intra în Canada, indiferent dacă va călători pe cale aeriană, maritimă sau terestră.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pesteri jpg
baza jos singapore jpg
romani casa batraneasca captura video jpg
cartofi gradina adobestock jpg
inchisoare istock jpg
Dragos Pîslaru FOTO Mediafax
a0dd4afcf7799378b3b64e0915261686 picture11 webp
autobuz bucuresti protv png
image
image