De la miezul nopții, stop fumat! Parlamentarii nu pot accepta legea

Ultima actualizare:

    De la miezul nopții, fumatul va fi interzis în toate spațiile publice
De la miezul nopții, fumatul va fi interzis în toate spațiile publice

Legea antifumat a împărțit țara în două. Persoanele care nu au acest viciu o consideră binevenită, în timp ce fumătorii o văd care pe un coșmar. Așa se face că parlamentarii care trag la greu din țigară vor să schimbe actul normativ după bunul plac.

Nici n-a intrat în vigoare Legea antifumat ca vor să o modifice. Aleșii vicioși se gândesc la confortul lor și nu vor să accepte nici în ruptul capului că România se va alinia standardelor UE, și din acest punct de vedere, și astfel nu vor mai putea fuma decât în afara localurilor.

Printre cei care nu  văd cu ochi buni legea care interzice tutunul în spații publice se află și Liviu Dragnea, președintele PSD.

Acesta a declarat, ieri, într-o conferință de presă  că măsurile sunt mult prea restrictive.

Dragnea: ”Legea ar putea  fi modificată”

”Legea în forma actuală este mult prea dură, este bine să existe interdicții în ceea ce privește fumatul în spațiile publice, dar și pentru vicioși, care totuși nu sunt excluși de societate, trebuie să existe, așa cum sunt și în aeroporturi, acele spații unde să se poată fuma în condiții civilizate", a declarat Liviu Dragnea, care a precizat că este fumator.

Liderul social-democraților a continuat spunând că degeaba vom avea o lege, pentru că nu va fi respectată.

"Dacă ne uităm în istorie, orice măsuri de genul acesta care sunt foarte dure și complet exclusive nu au putut fi respectate, pentru că nu se poate. Din cauza presiunii a milioane de români care fumează ea va fi încalcată și atunci înseamnă că avem o lege care nu poate fi aplicată", a afirmat el.

Dragnea a făcut trimitere la încercări de ocolire a legii, prin transformarea unor localuri publice în cluburi private, ca şi la posibile consecinţe economice negative ale legii.

Politicianul nu a exclus modificarea legii, în perioada următoare, mărturisind că mai mulţi colegi parlamentari s-au gândit deja la acest lucru.

Legea antifumat intră în vigoare la miezul nopţii.

Fumatul ucide jumătate de milion de europeni, an de an

În alte state civilizate nu se mai fumează în spațiile publice de ani de zile, iar politicienii nu doar că s-au supus legii, dar chiar au pornit un război împotriva acestui viciu, care omoară an de an jumătate de milion de cetăţeni ai UE.

Încă din anul 2006, fumatul a fost interzis în diferite ţări ale UE.

Tutunul, interzis în 29 de state din Europa

Prima ţară care a luat măsura de a interzice fumatul a fost Irlanda. Exemplul a fost urmat, la scurt timp, de Italia, Scoţia şi Suedia.

De asemenea, fumatul a fost interzis în Grecia, Malta, Cipru, Liechtenstein, Letonia, Lituania, Estonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Polonia, Spania, în Belgia, Anglia, Danemarca, Finlanda, Irlanda de Nord, Franţa, Ţara Galilor, Olanda, Germania, Luxemburg, Austria și Portugalia.

Unde puteți suna ca să reclamați că se fumează în local

Poliția, ISU și Jandarmeria sunt ultimele instituții adăugate de Guvern pe lista celor care vor păzi respectarea prevederilor anti-fumat.

Acestea se vor adăuga Ministerului Sănătății și Protecției Consumatorilor, entități care, în conformitate cu vechile prevederi, sunt obligate să vegheze la respectarea prevederilor antifumat.

Procedura de sesizare de către cetățeni a autorităților publice referitor la încălcarea legii constă în apelarea la numărul de telefon al poliției locale (diferit pentru fiecare județ), la 112 cu retransmiterea către poliția locală sau la ANPC care va retransmite către poliția locală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net