Declarată mamă abia la 12 ani după ce a născut. Cum a fost posibil așa ceva

Ultima actualizare:

    În toţi aceşti ani, fata a fost crescută de mama ei naturală, nu de cea din buletin
În toţi aceşti ani, fata a fost crescută de mama ei naturală, nu de cea din buletin

Caz incredibil la Satu Mare! După 12 ani, o femeie s-a hotărât să îndrepte în justiţie o greşeală pe care tot ea o făcuse. Printr-un proces deschis la Judecătoria Negreşti - Oaş, mama unei fete de 12 ani a cerut să fie declarată părinte al copilului, întrucât în certificatul de naştere al fetei figurează o altă femeie.

Reclamanta a arătat că, în 2008, a născut o fetiţă în ambulanţa care o ducea spre spital. Dar, atunci când au luat-o durerile naşterii, a luat, din greşeală, buletinul unei alte femei cu care locuia în casă, producându-se o „teribilă încurcătură”, scrie adevarul.ro.

Practic, medicii au completat fişele medicale trecând în dreptul mamei numele din buletinul pe care l-au primit, fata primind şi numele de familie al femeii din buletin.

Femeia care a deschis procesul a declarat că ea este mama naturală a fetei, tot ea fiind şi cea care a crescut-o timp de 12 ani, împreună cu soţul său. Mama a mai arătat că, din cauza încurcăturii create, fata a ajuns la 12 ani să nu aibă documente de identitate, să nu frecventeze şcoala, să nu beneficieze de alocaţie şi să nu aibă medic de familie.

S-a făcut şi test ADN

Mama din acte a fetei, care a avut calitate de pârât în proces, a arătat că este de acord cu modificările cerute de mama naturală susţinând varianta încurcăturii cauzate de prezentarea unui buletin greşit.

De altfel, martor în dosarul de la Judecătoria Negreşti-Oaş a fost şi mediatorul sanitar din satul femeii, care a arătat că o cunoaşte pe reclamantă încă din perioada sarcinii. Martorul a mai declarat că pe parcursul sarcinii nu a fost efectiv monitorizată de un doctor, nu s-a îmbolnăvit, însă ocazional, dacă era cazul, când avea dureri minore, o sfătuia ce fel de medicamente poate lua.

Mediatorul sanitar a mai declarat că în comunitate reclamanţii sunt recunoscuţi drept părinţii minorei, ei fiind cei care s-au ocupat de creşterea şi educarea acesteia.

Înainte de pronunţarea sentinţei s-a realizat şi testul ADN care a arătat că „probabilitatea ca reclamanta să fie mama biologică a minorei este de 99.99%, confirmându-se astfel o relaţie de înrudire de necontestat”.

Cu toate aceste dovezi pe masă, judecătorul a admis cererea mamei naturale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net