Denunț bombă! A fost spus totul depre dosarul Microsoft

Ultima actualizare:

    Inculpații din dosarul Microsoft au primit pedepse de 14 ani închisoare cu executare
Inculpații din dosarul Microsoft au primit pedepse de 14 ani închisoare cu executare

Fostul ministrul al comunicațiilor, Gabriel Sandu, se află în puşcărie și s-a apucat de scris. Pe 25 de pagini el a spus anchetatorilor totul despre dosarul Microsoft: cine a luat bani, cine a dat, cine a intermediat.

După ce a fost condamnat în octombrie 2016 la trei ani de închisoare cu executare în alt dosar legat de licenţele Microsoft, Gabriel Sandu a făcut un denunţ la DNA în care îi acuză pe Băsescu, ambasadori SUA şi pe compania Microsoft că au făcut parte dintr-un grup infracţional.

Fostul ministru al comunicaţiilor a depus în cursul zilei de miercuri (27 septembrie) un denunţ la DNA în care acuza compania Microsoft şi pe fostul preşedinte Traian Basescu de constituire de grup infraţional organizat, scrie adevarul.ro. În denunţ mai sunt menţionaţi foştii ambasadori americani Nicholas Frank Taubman şi Mark H. Gitenstein, dar şi Elena Udrea sau Emil Boc.

Plângerea penală a fost depusă în ziua în care Gabriel Sandu a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Microsoft III, alături de oamenii de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florica, anunţă Hotnews.ro.

Prejudiciul în acest dosar este estimat de procurorii anticoruptie la peste 51 de milioane de euro, dar Gabriel Sandu spune că suma este mult mai mare, peste 200 de milioane de dolari.

În acest moment, Gabriel Sandu se află în puşcărie, după ce a fost condamnat în octombrie 2016 la trei ani de închisoare cu executare în alt dosar legat de licenţele Microsoft, alaturi de Gheorghe Ştefan (6 ani de închisoare), Dumitru Nicolae ”Niro” şi Dorin Cocoş (câte 2 ani şi 4 luni de închisoare).

Pe cine a ”turnat”

Numele grele din denunţul lui Gabriel Sandu. Fostul ministru îi acuză pe Emil Boc şi Elena Udrea de traficul de influenţă şi instigare la trafic de infuenţă, mai precizează HotNews.ro. În acest denunț, de 25 de pagini apar numele grele: Dorin Cocoş, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea sau Mihai Tănăsescu. La un moment dat este pomenit şi fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea.

”Menţionez că şi subsemnatul am fost santajat să platesc ilegal cei 57.000.000 $ de către Claudiu Florică şi Dorin Cocoş în mod direct, şi indirect de către Traian Băsescu, (”Tăticutul”), Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoş Nicolaescu, Diana Comănici, avocat Doru Boştină, Răzvan Radu, Şerban Tănăsescu, dar mai ales de ambasadorii Nicholas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, care m-au forţat să plătesc aceste sume furate de Microsoft cu complicitatea FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) şi gruparea Florica", scrie Gabriel Sandu, în acest denunţ, conform HotNews.ro.

Cum  funcționa afacerea

Gabriel Sandu a scris cu lux de amănunte cum s-au derulat lucrurile. El acuză o ”intervenție brutală” a fostului ministru de finanțe al lui Adrian Nastase, Mihai Tănăsescu, în calitate de reprezentant al FMI, la Emil Boc, care ”i-a determinat pe domnii Gh.Gherghina și Cezar Armeanu să plătească 31.000.000 de dolari.

A atacat și ambasadori: ”Subliniez că ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, m-au ameninţat că voi suporta consecinţe serioase dacă nu voi plăti hotărârile de guvern”, acuză Gabriel Sandu.

Acesta susţine că, la presiunile făcute de Microsoft, Claudiu Florică, Dorin Cocoş și Elena Udrea, a fost determinat să demisioneze de către prim-ministrul Emil Boc, ”la ordinul preşedintelui Traian Băsescu”.

Iată mai jos un fragment din acest denunţ:

”După câstigarea licitaţiei e-Romania 1, la începutul anului 2009, am fost sunat de domnul Sebastian Ghiţă, cu care m-am întâlnit şi care mi-a spus urmatoarele:

1. Trebuie să ţin cont de Dorin Cocoş, care are interese cu Elena Udrea, care la rândul ei are o influenţă uriaşă asupra lui Traian Basescu. De altfel, se pare că, la acel moment, Dorin Cocoş mă pârâse deja preşedintelui Băsescu.

2. Ministerul meu are un proiect e-Romania, iar el, Sebastian Ghiţă, este cel care l-a câştigat, dar este de acord ca o parte din proiect să fie preluat de Dorin Cocoș, la insistenţele domnului Dinu Pescariu. În acest sens, mi-a solicitat ca, în zilele urmatoare, să îl primesc pe grecul care, impreună cu Claudiu Florică, era sef de consorțiu, sugerându-mi să accept condițiile puse de Cocos - Pescariu - Florică, intrucât aceștia au acordul lui Traian Basescu și viza lui Florian Coldea, motiv pentru care nu avea rost să îmi bat cuie în talpă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net