Deputatul Nicolae Păun: ”Bag cuţitul în procurori şi mă p.. pe ei!”
19 volume de documente au strâns procurorii anticorupție în dosarul în care îi acuză pe deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun de spălare de bani și fraudare de bani europeni. Cei care au răsfoit dosarul spun că cei doi parlamentari vorbesc într-un limbaj ”colorat” și lansează amenințări.
Membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaților au de citit 19 volume cu documente strânse de procurorii anticorupție despre activitatea ilegală a colegilor lor, Mădălin Voicu și Nicolae Păun.
Cei doi sunt acuzați că au fraudat 5,5 milioane de euro, bani europeni și de la buget. Nicolae Păun a aflat la sfârșitul anului care vor fi martorii în acest caz și a încercat să îi convingă să mintă în fața procurorilor. Pe alții i-a amenințat.
”După ce ies din puşcărie, bag cuţitul în procurori şi mă p.. pe ei!”, spunea la telefon deputatul Nicolae Păun, după ce a aflat că este urmărit de procurorii DNA, transmite RomâniaTV.
La rândul său, Mădălin Voicu spune că este envinovat și că nu a făcut decât să îl roage pe ministrul de atunci al fondurilor europene, Eugen Teodorovici, să îl primească în audiență pe Nicolae Păun, deputat și președintele Partidei Romilor. Eugen Teodorovici a declarat că, în timpul mandatelor sale, a vorbit cu zeci de parlamentari și primari din toate partidele politice însă, așa cum au venit la el în birou, tot așa au și plecat cu toții.
DNA a trimis către Camera Deputaţilor solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Cei doi sunt acuzaţi de deturnare de fonduri, trafic de înfluenţă şi spălare de bani, în legătură cu proiecte de incluziune socială a romilor, finanţate cu milioane de euro din bani europeni.