Descoperire arheologică majoră pe un traseu din România. Artefacte vechi de 4.000 de ani au fost scoase la lumină

O echipă formată din cercetători și studenți ai Centrului Universitar Pitești – Politehnica București a identificat, în localitatea Tigveni (județul Argeș), urmele unei așezări preistorice datând din Epoca Bronzului.

Urmele unei așezări preistorice datând din Epoca Bronzului / FOTO: Pixabay
Urmele unei așezări preistorice datând din Epoca Bronzului / FOTO: Pixabay

Săpăturile au loc în zona kilometrului 80 al viitoarei autostrăzi A1 Pitești–Sibiu, în ceea ce este desemnat ca „Situl 1” al lotului 3.

Printre artefactele descoperite se numără fragmente de chirpici, vase ceramice (unele restaurabile) și părți din râșnițe utilizate acum aproximativ 4.000 de ani pentru măcinarea cerealelor. Acestea oferă indicii importante despre stilul de viață și obiceiurile alimentare ale comunităților preistorice din zonă.

Un sat preistoric, descoperit de studenți în stagiu de practică

Cercetarea este desfășurată de doi lectori universitari, alături de studenți de la facultățile de Teologie, Litere, Istorie și Arte. Implicați într-un stagiu de practică, studenții au lucrat direct pe teren și au reușit, cu sprijinul profesorilor, să identifice rămășițele unui sat preistoric, pe care ulterior l-au reprezentat grafic.

„Împreună cu colegii mei, coordonăm lucrările de arheologie și de documentare de specialitate în ceea ce noi numim «Situl 1» din cadrul lotului 3, în zona kilometrului 80 al viitoarei autostrăzi A1”, a declarat dr. Maria-Magdalena Ștefan, arheolog în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, potrivit Antena 3 CNN.

Săpături în faza incipientă: „Suntem la începutul cercetării în acest sit”

Potrivit aceleiași surse, cercetările se află într-o etapă timpurie.

„În acest moment, efectuăm lucrări de decapare, suntem la începutul cercetării în acest sit, cu ajutorul a două utilaje de mare tonaj și a unui colectiv de muncitori. Decapăm, adică: scoatem stratul vegetal pe o suprafață mare, pe suprafața întregului sit. O facem în niveluri succesive de adâncime și verificăm situațiile arheologice care apar pe măsura acestei adânciri”, a explicat dr. Ștefan.

Importanță istorică și cercetări moderne

Potrivit specialiștilor, această descoperire este semnificativă pentru înțelegerea istoriei regiunii, fiind vorba nu doar despre identificarea unor locuințe sau vase antice, ci și despre relația comunităților vechi cu mediul natural.

„Cercetarea arheologică nu se desfășoară doar la nivelul unei săpături de teren, ci urmărește și analizarea peisajului din perspectiva relației dintre comunitățile din trecut, în special din epoca medievală târzie, albia Topologului și mediu”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-o postare oficială.

Aceștia au amintit că în anii ’70–’80 în zonă au fost efectuate cercetări care au identificat urme din Epoca Fierului. Situl arheologic actual a fost delimitat anterior printr-un diagnostic intruziv, iar cercetările recente folosesc tehnologii moderne precum geofizica, teledetecția și fotogrametria.

Obiectele descoperite, inclusiv vasele ceramice și fragmentele de râșnițe, vor fi incluse în patrimoniul național. Istoricii susțin că fiecare piesă oferă informații prețioase despre viața de acum patru milenii și contribuie la completarea tabloului istoric al județului Argeș și al României.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
front 1 jpg
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net