Detalii despre echipajul de pe F-16 care a doborât drona din județul Buzău. Localnicii au trecut prin clipe de coșmar: „Am încercat să ne adăpostim”
Șeful Armatei, generalul Vlad Gheorghiță, a dat câteva detalii despre echipajul avionului F-16 care a doborât drona intrată în spațiul aerian al României și care survola în zona județului Buzău. Mărturiile localnicilor despre momentul în care dispozitivul a fost pus la pământ.

Potrivit șefului Armatei, echipajul care a doborât drona în siguranță este unul tânăr și se declară mândru de asta. În același timp, el își dorește ca pilotul aeronavei F-16 să fie decorat cu Ordin Național. Între timp, localnicii susțin că au trecut prin clipe dramatice.
Detalii despre echipajul care a doborât drona de deasupra județului Buzău
În cadrul unei conferințe de presă de vineri, generalul Vlad Gheorghiță a vorbit despre echipajul care s-a ocupat de doborârea dronei. Acesta susține că este vorba despre doi tineri, cu vârste de până în 28 de ani, care au grade de căpitan și sublocotenent. El susține că și-ar dori ca întreaga flotă să fie formată din astfel de oameni competenți și bine pregătiți.
„Mi-aș dori să am în toată flota aeriană oameni ca ei. Cel care a angajat drona e căpitan. Cel care l-a asistat în angajarea dronei este locotenent. Doi oameni care nu au mai mult de 28 de ani. Doi oameni tineri care și-au făcut datoria și care au dovedit că Școala de Pilotaj și Aviația Română sunt la nivel superior. NATO a fost în patru situații de acest gen de la începutul războiului, dintre care două au fost rezolvate cu piloți români”, a declarat generalul Vlad Gheorghiță
De asemenea, și militarii care au dirijat interceptarea dronei sunt tot tineri, cu grad de sublocotenent și locotenent. Șeful Armatei susține că și-ar dori ca pilotul să fie decorat cu Ordin Național.
„Eu îmi doresc să fie decorat cu Ordin Național, dacă este posibil. Din ceea ce mă privește, dacă nu se întâmplă la nivel național, lucrez eu. Nu este o chestiune de complezență, pentru că am reușit să stingem niște frustrări pe care Armata Română le-a acumulat. Nu s-a pus niciodată problema că Armata Română nu își facă datoria. Astăzi am reușit să lucrăm ca la carte”, a mai precizat generalul.
Ce traseu a avut drona
Aeronava F-16 a decolat de pe aeroportul militar de la Borcea. Dispozitivul a fost detectat vineri dimineață, alături de mai multe drone care au intrat dinspre Crimeea pe teritoriul ucrainean. Dispozitivul a mers prin județul Tulcea, apoi a trecut pe deasupra județului Galați și a ajuns în zona județului Buzău, acolo unde a fost pusă la pământ, conform antena3.ro.
De asemenea, piloții au vânat-o și au făcut diverse manevre în jurul acesteia. Dispozitivul zbura la o înălțime destul de joasă. Cu toate acestea, echipajul Armatei a așteptat să ajungă într-o zonă retrasă, după care au lansat o rachetă care a lovit drona.
Localnicii au trecut prin momente de coșmar
Reprezentanții ISU Buzău au menționat faptul că, după ce localnicii au primit mesajul RO-Alert, au existat „în jur de 10-15 apeluri la 112, dar toate solicitau detalii referitoare la mesaj, nu informații certe despre ceva anume”.
Locuitorii din zonă susțin că au fost îngroziți, deoarece au auzit o bubuitură puternică la scurt timp după ce au primit mesajul de avertizare din partea autorităților. Oamenii s-au adăpostit imediat.
„Am primit RO-Alert un pic mai devreme, mesaj în care ne informa că urmează să întâmple incindent aerian. La 10 minute după acest mesaj s-a auzit o bubuitură foarte, foarte puternică, de intensitatea unui tunet, dar de zece ori mai mare, după care au început să survoleze avioane pe cer, Cam vreo jumătate de oră, 40 de minute, a fost un zgomot îngrozitor, am încercat să ne adăpostim, iar la 10-15 minute după ce au terminat avioanele de survolat spațiul aerian, au început să circule foarte multe ambulanțe și pompieri”, a declarat o femeie din zonă pentru digi24.ro.
Un alt localnic susține că în momentul în care drona a fost lovită „s-a văzut așa, ca o flacără pe cer, de cinci secunde”. Alte persoane au menționat că a confundat zgomotul cu boom-ul sonic al unui avion cu reacție. Unii au început să plânge de spaimă.
„Am auzit o bubuitură micuță, apoi am crezut că e un boom sonic sau un meteor, ne gândeam la orice... bine, și posibilitatea dronelor”/ „Am văzut pe cer o dâră, am crezut că-i boom sonic sau exerciții și am mers mai departe, doar că oamenii din localitatea Cotorca erau un pic îngândurați, adică panicați, unii plângeau, cel puțin vârstnicii”, spun oamenii, conform sursei citate.


































