Doi bărbați, tată și fiu, amendați după ce au intrat cu mașinile pe pârtie

Ultima actualizare:

Doi bărbați, tată și fiu, au fost prinși și amendați de jandarmii montani din Caraș-Severin, după ce au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi Borlova, din stațiunea Muntele Mic.

Doi bărbați au fost amendați pentru că au intrat cu mașinile pe pârtie. / Foto: Jandarmeria Română
Doi bărbați au fost amendați pentru că au intrat cu mașinile pe pârtie. / Foto: Jandarmeria Română

Miercuri, 15 decembrie, în jurul prânzului, cei doi au fost surprinși chiar în fapt și amendați pe loc cu câte 2.000 de lei fiecare. Mai mult, unul dintre ei rămăsese înzăpezit, în drumul către Crucea Eroilor, iar cealaltă mașină încerca să-l tracteze.

„Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic, astăzi, 15 decembrie, în jurul orei 14.15, au surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi "Borlova" din staţiunea Muntele Mic. În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceştia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima maşină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de-al doilea SUV. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceştia nu au reuşit să tracteze autoturismul”, a transmis Jandarmeria Caraş-Severin într-un comunicat de presă citat de adevărul.ro.

Zona a fost izolată, pentru a scoate mașinile de pe pârtie, iar cei doi făptași au avut de scos câte 2.000 de lei din buzunar pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement.

Amenzi aplicate și acum câteva zile, în aceeași zonă

Oamenii prinși cu ATV-urile într-o zonă interzisă au fost amendați./ Foto: Jandarmeria Caraș-Severin
Oamenii prinși cu ATV-urile într-o zonă interzisă au fost amendați./ Foto: Jandarmeria Caraș-Severin

Și în urmă cu câteva zile, jandarmii montani din Caraș-Severin au mai aplicat amenzi de 4.000 de lei unor tineri care s-au plimbat pe Muntele Mic cu ATV-ul. Patru aventurieri au fost descoperiți cu vehiculele motorizate într-o zonă interzisă, fără aprobarea administratorului fondului forestier. 

Jandarmii le-au prezentat legislația privind folosirea autovehiculelor de teren în arealele naturale, totodată fiindu-le aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4000 lei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net