Doi copii din Vaslui au fost găsiți abandonaţi de părinţi, înfometaţi şi deshidrataţi
Direcţia de Protecţie a Copilului Vaslui a declanşat, marţi, o anchetă în cazul a doi fraţi, în vârstă de 11 şi 13 ani, care au fost abandonaţi de părinţi într-o locuinţă neîncălzită. Potrivit corespondentului Mediafax, copiii au fost descoperiți înfometaţi şi deshidrataţi, fiind transportaţi de autorități cu ambulanţa la spital
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, cazul celor doi fraţi din localitatea Trohan a ajuns în atenţia autorităţilor după ce cel mai mic dintre copii, în vârstă de 11 ani, a fost văzut de către un localnic în timp ce vomita la marginea drumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat o ambulanţă, echipajul medical ajuns la faţa locului găsind copilul leşinat şi deshidratat.
Copilul mai mare, în vârstă de 13 ani, le-a spus medicilor că el şi fratele său au rămas singuri într-o locuinţă neîncălzită, de aproximativ două săptămâni, după ce tatăl lor, în grija cărora se aflau de patru ani, a plecat de acasă, undeva în judeţul Vrancea.
Mai mult decât atât, băiatul a spus că în ultimele două zile au mâncat doar câte un măr, el şi fratele său simţindu-se foarte slăbiţi.
Copiii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, fiind internaţi la Secţia de Pediatrie, unde se află sub tratament medicamentos, fiind diagnosticaţi şi cu o viroză respiratorie.
După ce vor fi externaţi, cei doi fraţi vor fi preluaţi de către DGASPC Vaslui şi internaţi, în primă fază, într-un centru de plasament.
"Ancheta abia a fost declanşată, iar cazul se află în evaluarea specialiştilor noştri. Se va vedea dacă vor fi identificaţi membri ai familiei lărgite pentru ca minorii să fie daţi spre îngrijire. Dacă nu vor fi găsite rude disponibile să-i preia pe copii, atunci aceştia vor ajunge, probabil, în grija unui asistent maternal profesionist”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Reprezentanţii DGASPC Vaslui i-au anunţat şi pe părinţii celor doi copii, însă mama a spus că nu se mai întoarce acasă, având alţi trei minori în îngrijire. De asemenea, tatăl copiilor a spus că nu renunţă la locul de muncă pe care l-a găsit în judeţul Vrancea