Două cazuri de boală Lyme, confirmate în judeţul Argeş

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Atenție mare la căpușe! Doi argeșeni au fost diagnosticați cu boala Lyme, cauzată de această insectă, iar alți doi pacienți așteaptă confirmarea că sunt bolnavi cu același diagnostic.

Doi argeşeni au fost diagnosticaţi cu boala Lyme anul acesta, autorităţile din judeţ primind, marţi (16 mai), rezultatele de laborator care confirmă prezenţa bolii pentru al doilea pacient.

Autorităţile din Argeş, judeţ în care de la începutul anului au existat cinci suspiciuni de boală Lyme, au primit, marţi (16 mai), rezultatele analizelor de laborator care confirmă prezenţa bolii la un al doilea pacient şi infirmă boala pentru al treilea pacient în privinţa căruia exista suspiciunea de îmbolnăvire, a declarat pentru News.ro directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru. Potrivit acesteia, pentru alţi doi pacienţi în privinţa cărora există suspiciunea îmbolnăvirii, se aşteaptă rezultatele analizelor de laborator.

Primul pacient a fost diagnosticat cu Lyme în judeţul Argeş săptămâna trecută, fiind vorba despre un adolescent în vârstă de 16 ani, dintr-o zonă rurală.

Măsuri de prevenire a bolii

Specialiştii în domeniul sănătăţii publice recomandă populaţiei o serie de măsuri pentru prevenţia îmbolnăvirii cu Lyme. Astfel, potrivit unui comunicat al DSP Argeş, se recomandă ca după desfăşurarea unor activităţi în aer liber în zonele în care pot trăi căpuşe să fie verificată prezenţa acestora pe haine şi pe corp, acordând o atenţie deosebită axilelor, zonei inghinale, picioarelor, ombilicului, gâtului şi capului.

Medicii atrag atenţia că la copii căpuşele sunt adesea găsite pe cap, la nivelul liniei părului şi, întrucât sunt foarte mici, pot fi uşor trecute cu vederea.

Muşcătura de căpuşă arată de obicei ca un mic pistrui închis la culoare, cu o crustă ce nu poate fi îndepărtată de pe piele. De obicei, nu doare. Totuşi, căpuşa ar trebui să fie îndepărtată cât mai curând posibil pentru a minimiza riscul de infecţie, precizează sursa citată.

Când boala Lyme nu este depistată și tratată la apariția primelor simptome infecția poate afecta pielea, articulațiile, sistemul nervos și inima, în câteva săptamâni sau luni de la infecția inițială.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin georgescu jpg
image png
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali facebook jpg
alegeri  png
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net