Dovada cǎ Matei Paun este creierul campaniei prezidențiale a lui Nicuşor Dan. FOTO
Mai multe fotografii în care Nicuşor Dan este surprins alǎturi de controversatul om de afaceri Matei Pǎun confirmǎ relația strânsǎ dintre cei doi. Afaceristul este alǎturi de Nicuşor Dan în momentele-cheie al candidaturii, având şi rol de principal negociator în finanțarea campaniei prezidențiale, potrivit informațiilor Click!.

Nicușor Dan spunea, miercuri seara, la Antena 3, ca s-a văzut de trei ori în 4 ani cu Matei Păun. Reporterii Click! au documentat cel puțin trei astfel de întâlniri în ultimele luni.
"Că există un domn pe care îl cheamă Matei Păun și am spus că din când mă consult pe diferite lucruri cu el, asta n-are absolut nimic de-a face cu direcția pro Rusia sau pro Occident. M-am întâlnit cu el de 3 ori în 4 ani. Nu, nu există (n.r. întâlniri frecvente). Am spus că pe anumite chestiuni tehnice de campanie mă consult și asta e tot", a declarat Nicușor Dan.
Matei Păun este principalul consilier informal al lui Nicușor Dan, relația lor fiind veche de mai bine de 10 ani. Afaceristul a fost alături de actualul edil general încă din 2012, când Nicușor Dan a candidat prima dată la Primăria București. Atunci, Matei Păun a organizat o întâlnire cu mai mulți oameni de afaceri pentru a strânge fonduri în vederea sprijinirii fostului matematician școlit în Franța. La acel moment, Matei Păun a declarat că a contribuit la campanie cu o sumă modică, între 1.000-2.000 de euro, întreaga campanie având un buget total de aproximativ de 50.000 euro.
Omul de afaceri a stat în dreapta lui Nicușor Dan și în 2020, când Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) s-a transformat în Uniunea Salvați România (USR) și a coordonat campania edilului fără a semna adeziune cu partidul USR.
În 2024, Matei Păun a fost din nou prezent în campania de la alegerile locale. Implicarea lui a coincis și cu controversa privind utilizarea de către Nicușor Dan a panourilor publicitare deținute de Getica OOH SRL – societate controlată de apropiați ai lui Matei Păun. Unic acționar este offshore-ul cipriot Ecurdo Limited, iar administrator este Rădulescu Jean-Costin, care la rândul său este asociat și administrator și în Getica Ventures SRL.
Matei Păun, la rândul său este acționar în mai multe companii, precum Black Sea Investment Advisors SRL, BAC Financial Advisory SRL, Estet Med SRL, Est Medica MT SRL, Arestetica SRL. În companiile BAC Financial Advisory SRL și Black Sea Investment SRL, Matei Păun este asociat cu Ion Arin Alexandru.

În ceea ce privește poziționarea lui Nicușor Dan față de relația cu Matei Păun, actualul edil în funcție a afirmat, pe 15 februarie 2025, la Insider Politic: „Îl mai sun din când în când să-l întreb cum ar face lucrurile”.
În 2024, Nicușor Dan declara: "Matei Păun a fost șeful de campanie în mod oficial al meu și al și al USR-ului, în urmă cu opt ani, da, toată lumea știe asta, și asta e tot. Nu mi-a dat niciun ban în campania asta, și asta e tot (…). Așa cum spus public de mai multe ori, este unul din cele cam 10 persoane care fac parte din staff-ul meu în momentul acesta, dar asta e tot. Adică din așa-numita echipă de campanie, oameni cu care mă sfătuiesc pe mesajele pe care le dăm în spațiul public când ies. Nu a contribuit financiar”.
Declarațiile lui Nicușor Dan sunt însă în contradicție cu realitatea, dovadǎ fiind mai multe imagini intrate în posesia Click!, care aratǎ cǎ Matei Pǎun a fost în apropierea lui Nicuşor Dan în mai multe momente dupǎ anunțul candidaturii. Spre exemplu, în ziua în care declara cǎ îl mai sunǎ din când în când pe Matei Pǎun, Nicuşor Dan se întâlnea chiar la sediul Primǎriei Capitalei cu afaceristul.


Nicusor Dan a fost însoțit şi în ziua filmǎrii clipului de campanie, pe 6 martie, de Matei Pǎun și de Ema Prișcǎ, cea care i-a coordonat oficial campania de la locale. Mai mult, Nicușor Dan a fost văzut de mai multe ori în apropierea locuinței omului de afaceri, care ar fi sediul informal de campanie.
Ce spune Nicuşor Dan despre declarațiile proruse ale lui Pǎun
Matei Pǎun a criticat în 2016 sancțiunile economice impuse Rusiei. În 2017, el declara pentru Vice că admiră și apreciază „misticismul și greutatea” Bisericii Ortodoxe Ruse a fostului ofițer KGB, apropiat al lui Vladimir Putin, patriarhul Kirill (pe numele său Vladimir Gundeaev). „Nu sunt o persoană religioasă, dar apreciez spiritualitatea. Și e clar că Biserica Ortodoxă Rusă are un misticism și o greutate. Are ceva profund. Cred că rușii au un simț de sacrificiu rar întâlnit în Occident”, declara Matei Păun.
În același interviu, afirma că Occidentul este principalul vinovat pentru relația tensionată cu Federația Rusă și că, de-a lungul timpului, poporul rus nu a făcut decât să își arate deschiderea față de occidentali. Consilierul lui Nicușor Dan mai credea și că „Occidentul a greșit”.
În ceea ce privește declarațiile omului de afaceri, Nicușor Dan spunea, în fals, într-un interviu la Pro TV, că viziunile pro-ruse ale consilierului său datează de dinainte ca Rusia să invadeze și să anexeze Crimeea, în 2014, și că Matei Păun „este, fără discuție, pro-occidental”.
În decembrie 2024, Nicușor Dan spunea că nu crede că afinitățile geopolitice ale consilierului său reprezintă o vulnerabilitate și că, de fiecare dată când candidează, se ivește discuția despre Matei Păun: „O dată la patru ani când candidez apare discuția. A apărut în 2016, 2020, 2024 din nou. Nu cred că este o vulnerabilitate”.
Afacerile lui Matei Pǎun
Totuşi, afacerile lui Matei Pǎun ridicǎ semne de întrebare.
„Acționariatul firmei Getica OOH SRL, pe ale cărei panouri le zâmbește bucureștenilor Nicușor Dan, a fost un mister de la momentul vânzării în 2011 către un consorțiu condus de banca rusească de stat VTB, aflată acum pe lista sancțiunilor occidentale din cauza invaziei din Ucraina.
Getica OOH, cu vechea sa denumire News Outdoor România, a fost din 1998 în proprietatea omului de afaceri Elan Schwartzenberg, de la care a fost cumpărată de celebrul magnat de presă Rupert Murdoch.
Unul dintre administratorii companiei în această perioadă a fost un cetățean rus născut la Moscova, Maxim Ghenadievici Tkachev. În iulie 2011, firma a fost vândută de miliardarul american unui consorțiu condus de banca rusească de stat VTB, extrem de apropiată de regimul lui Putin”, nota Newsweek într-un articol, anul trecut.
Pe pagina de internet a celei mai importante afaceri ale lui Matei Păun, BAC Financial Advisory, se menționează că această companie a “finanțat și structurat achiziția News Outdoor SA (n.r. actuala Getica OOH SRL), una din cele mai mari companii de publicitate Out of Home din România, de la un consorțiu format din VTB și Alpha Capital Partners (Rusia)“.
