Dramă în Dorohoi. Doi copii sunt crescuţi de străbunicii bolnavi în condiţii extrem de dificile

Ultima actualizare:

    Soţii Calancea au grijă de micuţi ca de ochii din capFoto: Dragoş Câşlariu
Soţii Calancea au grijă de micuţi ca de ochii din capFoto: Dragoş Câşlariu

Doi copii abandonaţi de părinţi trăiesc o dramă în nordul ţării, la marginea Dorohoiului. Aflaţi în grija străbunicilor, bolnavi şi săraci, puştii locuiesc într-o casă mică şi dărăpănată. Greutăţile nu-i descurajează şi merg mult pe jos pentru a ajunge la şcoală, fiind elevi eminenţi. Visul lor este să crească mari şi să-şi ajute străbunicii.

Rareş (12 ani) şi Narcis (7 ani) sunt doi prichindei care se trezesc la ora 6.00 pentru a merge la şcoală. Ei parcurg pe jos patru kilometri (doi la dus, doi la întors), fiindcă n-au bani de maxi-taxi. Cei doi au fost abandonaţi de părinţi şi sunt în grija străbunicilor. ”Trăim cum putem. Copiii ăştia doi sunt lumina ochilor noştri. Nu ne-am îndurat să-i lăsăm în plasament. Prefer să dau tot, dar să-i îngrijesc şi să-i fac oameni”, mărturiseşte Ioan Calancea, străbunicul celor doi elevi, pentru adevarul.ro.

Baraca în care locuiesc patru suflete
Baraca în care locuiesc patru suflete

Copiii nu-şi cunosc tatăl. Mama a vrut să-i dea într-un centru de plasament, fiindcă singurele rude erau doar o bunică bolnavă şi străbunicii. Ioan Calancea i-a luat pe micuţi: ”Cât trăiesc eu, să nu aud de casa de copii. E loc pentru toată lumea şi la un blid de mâncare”. Aşa că familia Calancea îşi îngrijeşte, de aproape şapte ani, strănepoţii. ”Sunt fericit că stau cu tataia şi mamaia”, zâmbeşte Rareş. Cei patru stau într-o baracă din paiantă, cu două camere mici. Una dintre încăperi e dormitor, iar cealaltă - bucătărie. Familia nu are nici aragaz, nici frigider. ”Avem pensii mici”, oftează străbunicul. În primul rând, se cumpără rechizite, pentru ca puştii să aibă pe ce învăţa, şi apoi restul. Sănătatea bătrânilor e şubredă: străbunica are insuficienţă cardiacă, iar străbunicul a fost operat de şapte ori din cauza cancerului de colon. Bătrânul dezvăluie că mama scoate alocaţiile, ca tutore al copiilor, şi nu le dă nici un ban.

Rareş şi Narcis, în al nouălea cer: au primit biciclete
Rareş şi Narcis, în al nouălea cer: au primit biciclete

Cei doi copii nu lipsesc de la ore şi îşi fac temele la lumina unui bec chior. Rareş e în clasa a V-a, iar fratele său - în clasa pregătitoare. ”Vrem să învăţăm, să ajungem oameni mari şi să-i putem răsplăti pe străbunici. Nu-i uităm niciodată pentru ceea ce fac pentru noi”, zâmbeşte Rareş.

Click! spune

Un tânăr botoşănean, Daniel Câşlariu, a mobilizat sute de oameni şi a adunat alimente, haine şi două biciclete. Familia Calancea are încă nevoie de ajutor. Cei care doresc să-i sprijine pe micuţi îl pot suna pe străbunic la 0741.663.693. Familia Calancea locuieşte în Dorohoi, pe strada Ardeal nr. 6 A.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net