După furtuni, se întoarce canicula

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Meteorologii vin cu vești bune pentru zilele următoare. Vremea se va îmbunătăți, va fi mai cald și vom scăpa de vijelii.

Vineri, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse și posibil descărcări electrice, cu precădere în cursul zilei, în sud-estul teritoriului și pe arii restrânse în nord, nord-est, centru și în zonele de munte. Vântul va prezenta intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului, temporar și în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în depresiunile intramontane și 31...32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei și 20 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

În București, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când vor fi condiții pentru ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în ușoară creștere față de ziua precedentă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 16 grade.

Sâmbătă, vremea va continua să se încălzească, astfel încât în regiunile sud-vestice și sudice va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și ploi slabe de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice, după-amiaza, dar numai izolat, în special în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în centrul țării și 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral.

În București, vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade, iar cea minimă de 18...19 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă, dar și călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în orele amiezii în regiunile vestice și sud-vestice, unde treptat și disconfortul termic va fi în accentuare. Cerul va fi variabil la senin, și doar cu totul izolat în zona de munte vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25..26 de grade pe litoral și 36 de grade in in sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 22 de grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest.

În București, vremea va fi frumoasă, dar se va menține călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16...18 grade.

Luni, vremea călduroasă va persista, iar local în vestul țării în orele amiezii va deveni caniculară, cu disconfort termic în accentuare. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade. În București, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade.

De marți până joi, procesul de încălzire a vremii va continua, iar în regiunile vestice și sud-vestice chiar se va intensifica, urmând astfel ca în majoritatea regiunilor în orele după-amiezii să se instaleze canicula pe arii relativ extinse iar disconfortul termic să fie accentuat. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net