E oficial! Greva controlorilor de trafic este legală

E oficial! Greva controlorilor de trafic este legală

Ultima actualizare:

    Controlorii de trafic vor să intre în grevă generală, la 1 septembrie
Controlorii de trafic vor să intre în grevă generală, la 1 septembrie

Intrarea angajaților ROMATSA în grevă general, de la 1 septembrie, este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul București, informează Mediafax. Decizia nu e finală.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a contestat în instanță declanșarea grevei generale de angajații ROMATSA din 1 septembrie, așa cum a fost anunțată de sindicaliști la începutul săptămânii.

Tribunalul București a decis, vineri, că greva este legală. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

După pronunțarea deciziei, sindicaliștii ROMATSA adunați în fața tribunalului, purtând toți tricouri albe personalizate, au aplaudat când avocatul lor a ieșit din sediul instanței.

Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunțat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt „de viaţă şi de moarte” şi privesc siguranţa călătorilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ploaie Autostrada jpg
Greseli de curatenie  Sursa foto Pixabay jpg
legume congelate istock jpg
Amenda, foto shuttersock jpg
carmen iohannis jpg
chirie mare britania jpg
Așa arată aplicația Bolt pe telefon jpeg
loto png
image
image