Educatoarea care și-a ucis fiica de 4 ani a fost adusă cu escortă la București

Educatoarea care și-a ucis fiica de 4 ani a fost adusă cu escortă la București

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Oana Neț urmează să fie supusă unei noi expertize psihiatrice care să stabilească dacă avea discernământ când a comis crima.

Potrivit procurorilor din Timişoara, Oana Neţ, care şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani, în urmă cu două săptămâni, a fost transferată la Bucureşti, sub escortă, conform news.ro. Femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice, care va fi făcută de către specialiştii Institutului de Medicină Legală ”Mina Minovici” din Bucureşti. Aceştia vor stabili dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care şi-a ucis copilul.

Oana Neţ a fost dusă la Penitenciarul Jilava, iar după ce va fi supusă expertizei psihiatrice va fi readusă în arestul Poliţiei Timiş.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Oana Neţ, care este educatoare, şi-a înecat fiica de patru ani în cada de la baie, apoi a încercat să se sinucidă inghitind erbicid. În 15 martie, femeia a fost arestată pentru 30 de zile de către judecătorii Tribunalului Timiş, fiind cercetată pentru violenţă în familie (omor asupra unui membru de familie). 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
apartamente, foto shutterstock jpg
image png
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Getty Images jpg
intervenție chirurgicală jpg
image png
image png
apa rece sistată jpg
politist amenda sofer jpeg
image
image