El este Alexandru, unul dintre tinerii care au murit în accidentul din Brașov. „Copile, de ce ai plecat așa tânăr?”
Alexandru este unul dintre tinerii morți în accidentul provocat de un șofer de 50 de ani, în centrul Brașovului. Alexandru avea 26 de ani și urma să-și sărbătorească ziua de naștere. Cu toate acestea, destinul i-a fost altul. Cine sunt celelalte victime.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul volanului în seara de marți, 11 august, moment în care a pătruns pe trotuar și a izbit un grup de pietoni, chiar în centrul Brașovului. Două persoane au murit, iar a treia a ajuns în stare critică la spital. Printre cei morți se află și Alexandru, un tânăr de doar 26 de ani, originar din Piatra Neamț.
Alexandru a murit călcat de mașină în Brașov
Peste o săptămână urma să-și serbeze ziua de naștere, însă nu a mai apucat. Ar fi împlinit 27 de ani pe data de 22 august. Alexandru a fost izbit din plin de șofer și a murit pe loc. Familia, prietenii și iubita sunt îndurerați după această tragică veste.
„Copile, ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr? Aveai planuri, vise și un drum lung în față și o fată ce te iubește până la cer și înapoi. Drum lin și plin de lumină copile”, a scris mama iubitei lui Alexandru pe Facebook.
„Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa, suflet blând. Ai lăsat în urmă durere, dar și amintiri pe care timpul nu le va șterge niciodată”, este omagiul lăsat pe rețelele de socializare de un cunoscut al tânărului.
Cine sunt celelalte victime
Alexandru nu era singur pe trotuar. Izbiți de același șofer au mai fost un turist german în vârstă de 34 de ani, care a murit, și un altul originar tot din Germania, în vârstă de 31 de ani. Cel din urmă a fost transportat în stare critică la spital.
Martorii susțin că șoferul responsabil de acest tragic eveniment circula cu o viteză amețitoare. Mașina ar fi „zburat” peste un sens giratoriu, iar bărbatul a pierdut controlul, intrând pe trotuar și izbindu-i pe tineri. Șoferul a fost și el transportat la spital după impact pentru investigații.
„Am avut senzația că e raliu. S-au auzit niște pocnituri extrem de puternice. Când am privit, am văzut trupurile acoperite”, a declarat un martor, conform brasov.net.



































