Tragedie pe o stradă din Brașov: doi pietoni au murit după ce o mașină a izbit din plin un grup de tineri
Tragedie în centrul Brașovului, după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane. Oamenii mergeau liniștiți pe trotuar, moment în care au fost izbiți din plin de șofer. Două persoane au murit. Ce s-a întâmplat înainte de incident.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani. Inițial, informațiile din partea autorităților spuneau că două persoane au murit. Ce s-a întâmplat înainte ca mașina să izbească pietonii.
Doi morți, după ce o mașină i-a izbit pe trotuar
Accidentul a avut loc pe strada Mureșenilor din Brașov. Inițial, Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a comunicat faptul că două persoane au murit, iar alte două sunt rănite.
O mașină Dacia Duster a izbit din plin un grup de tineri, în jurul orei 21.00. O persoană a murit pe loc, iar o alta nu a rezistat, în ciuda eforturilor depuse de medici. Cea de-a treia victimă se luptă între viață și moarte. La volan se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Sursă video: Bizbrasov.ro
„Din primele date obținute de echipa de cercetare prezentă la fața locului se pare că un bărbat, de 50 de ani, care se afla la volanul unui autoturism Duster, pe care îl conducea pe strada Lungă către strada Mureșenilor, în zona intersecției cu sensul giratoriu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a urcat cu vehiculul pe spațiul verde al acestuia, după care a rulat cu vehiculul pe trotuarul drept al sensului de mers de pe strada Mureșenilor, unde a acroșat trei pietoni”, au anunțat reprezentanții Poliției Brașov.
Ce s-a întâmplat înainte de impact
La locul incidentului s-au prezentat mai multe echipaje de intervenție. Au fost trimise trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SAJ.
Martorii susțin faptul că înainte de această tragedie, șoferul a fost implicat într-un alt accident. Acesta fusese lovit de o altă mașină, după care șoferul de 50 de ani nu a mai putut controla autoturismul și a rămas cu piciorul pe accelerație.
„Dusterul venea de pe Lungă și a oprit la sensul giratoriu să dea prioritate. Din spatele lui venea cu viteză un alt autoturism care a lovit Dusterul. În momentul impactului, scaunul șoferului s-a rupt, iar șoferul a rămas pe spate, fără a avea vizibilitate, cu mâinile pe volan și cu piciorul pe accelerație. Dusterul a accelerat pe Mureșenilor până în dreptul trecerii de pietoni, a pătruns și pe trotuar, unde a lovit cei trei pietoni”, a declarat un martor, potrivit bizbrasov.ro.


































