Elena Udrea a ieșit din închisoare și a fost dusă la mănăstire! Momente emoționante cu fiica sa

Elena Udrea, reîntâlnire emoționată cu fiica sa! Fostul ministru al turismului, condamnat la închisoare cu executare, a petrecut momente minunate alături de micuța ei după ce i-a fost aprobat permisia. Cele două s-au întâlnit la o mănăstire din apropierea de Ploiești. 

Elena Udrea și-a revăzut fiica
Elena Udrea și-a revăzut fiica

Elena Udrea și-a revăzut fiica

Potrivit realitatea.net.ro, Elena Udrea și-a revăzut în sfârșit, fetița după câteva luni, chiar într-o zi cu totul specială, adică vineri, de Nașterea Maicii Domnului, când este și ziua de nume a Evei Maria. Cele două s-au întâlnit la Mănăstirea Ghighiu din Ploiești și timp de 3 ore au petrecut clipe emoționante. Cele două s-au jucat și s-au simțit minunate, deși timpul a trecut parcă prea repede. Elena Udrea și-a dorit să fie alături de fetița ei, deoarece săptămâna viitoare cea mică va împlini 5 ani. Eva Maria este crescută de tatăl ei Adrian Alexandrov.

Conform aceleași surse, alte două deținute au avut permisie și au stat mai multe ore la Mănpstirea Ghighiu alături de copiii lor.

A fost o experiență foarte plăcută pentru cei mici, pentru că au fost mai multe mame cu cei mici. A fost o întâlnire foarte emoționantă. Dacă li s-ar acorda mai des aceste tipuri de ieșiri ar fi mai bine și mai sănătos pentru cei mici”, a declarat Adrian Alexandrov, soțul Elenei Udrea, la Antena 3.

„Sunt și mamă și tată și bunic și bonă. Vine și mama Elenei, dar în weekenduri, să mă mai ajute cu cea mică, dar mă descurc destul de bine. A început să întrebe unde e mama. Dorința ei de ziua de naștere este să stea cu mama ei", a mai explicat acesta. 

Udrea, închisoare cu executare

Pe data de 10 iunie 2022, Curtea de Apel din Sofia a dat curs solicitării autorităților române pentru extrădarea fostului ministru al turismului, Elena Udrea, care avea de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare în legătură cu cazul „Gala Bute".

Tot în acea perioadă, Elena Udrea a fost transferată în România prin punctul de frontieră Vama Giurgiu. Ea a fost ulterior transportată la Penitenciarul Târgșor de către personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), unde a fost încarcerată.

În cursul ultimelor luni, Udrea a depus mai multe cereri pentru a obține permisiunea de a-și vedea copilul, însă aceste cereri au fost respinse. Ea și-a exprimat nemulțumirea cu privire la această situație pe platforma de socializare Facebook. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net